Resfinţirea bisericii din Văleni, judeţul Olt[2011-10-09]Credincioşii din Văleni, judeţul Olt, au participat în această duminică în număr mare la resfinţirea bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena”. După cum informează TRINITAS TV, slujba a fost oficiată Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. De asemenea, aceştia au săvârşit apoi şi Sfânta Liturghie.Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a însoţit la acest praznic o raclă cu părticele din moaştele a 30 de sfinţi, care a fost adusă spre închinare credincioşilor olteni. La final, credincioşii care s-au remarcat în mod deosebit în lucrarea de renovare şi împodobire a sfântului lăcaş au primit diplome de vrednicie şi distincţii din partea Preasfinţitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Biserica din Văleni-Olt a fost ridicată între anii 1914 -1924, pe locul unei alte biserici pomenită în documentele vremii în anul 1764. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2776, Ultimul acces: 2026-10-27 10:10:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1