Evenimente cultural religioase la Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Evenimente cultural religioase la Iaşi

[2011-10-12]
La Iaşi a avut loc astăzi, 12 octombrie 2011, deschiderea oficială a lucrărilor ediţiei a XIII-a a Simpozionului Naţional 'Monumentul - Tradiţie şi Viitor'. Simpozionul organizat de către Muzeul Unirii din Iaşi, se numără printre evenimentele importante prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei.
Cu acest prilej al deschiderii oficiale a acestui simpozion, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat un mesaj de binecuvântare participanţilor. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat totodată misiunea pe care o au restauratorii de monumente.
Tema ediţiei din acest an a simpozionului este Monumente fortificate, după cum ne informează Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova. La eveniment participă numeroşi specialişti de prestigiu din ţară, din domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.
Tot astăzi, la Muzeul Unirii din Iaşi a fost vernisată expoziţia 'Arta pelerinajului”. Obiecte creştine în spaţiul est şi sud-est carpatic (secolele IV-XVI)'. de asemenea a fost dezvelită şi sfinţită o placă comemorativă montată pe clădirea Muzeului Unirii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 927, Ultimul acces: 2026-10-26 08:14:09