Bisericile închinate Sfintei Parascheva, din Patriarhia Română[2011-10-14]Timp de aproape o săptămână ţara noastră este centrul Ortodoxiei. La Iaşi dar şi în întreaga Patriarhie Română este cinstită Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaşte au fost dăruite domnitorului Vasile Lupu, în anul 1641, de Patriarhul Ecumenic Partenie. De patru secole credincioşii se roagă la racla cu cinstitele odoare şi Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuvioasei, îi ajută pe toţi. Pentru a-şi arăta evlavia faţă de Sfânta Parascheva, românii i-au închinat biserici, capele şi troiţe şi şi-au botezat copiii cu numele ei. Printre lăcaşurile care-şi vor sărbători hramul se află şi Biserica parohiei „Sfânta Vineri-Nouă” din Capitală.Credincioşii prezenţi la Slujba Sfintei Liturghii se vor închina şi la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Grigorie Teologul şi la cele ale Sfinţilor ucişi în Sinai şi Rait, care se află în biserica parohiei din anul 1999. De asemenea, şi biserica Parohiei bucureştene “Dobroteasa” -foto- îşi va sărbători hramul. Sfântul lăcaş a fost ridicat în secolul al XVIII-lea, iar în prezent se află într-un amplu proces de renovare şi restaurare. Biserica parohiei Dobroteasa îşi mai sărbătoreşte hramul de sărbătoarea Bunei Vestiri, pe 25 martie, şi de Sfânta Filofteia, pomenită în fiecare an pe 7 decembrie. Tot pe 14 octombrie, după cum ne informează TRINITAS TV, îşi mai sărbătoresc primul hram sau al doilea şi bisericile „Sfânta Ana” Batiştei, „Sfânta Vineri” Colentina, „Sfânta Vineri” Drumul Taberei, „Doamna Oltea”, „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Mihai Bravu şi „Sfântul Ierarh Calinic” Titan. Printre lăcaşurile de cult închinate Sfintei Cuvioase Parascheva se numără şi biserica din Cartierul craiovean 1 Mai, care adăposteşte o parte din veşmintele Sfintei. După cum ne informează Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia, momentele liturgice au debutat aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune în jurul sfântului lăcaş cu veşmintele Cuvioasei Parascheva, după care racla cu veşminte a fost depusă în faţa bisericii, pentru ca toţi credincioşii prezenţi să o poată cinsti şi închina. După cum ne-a spus părintele paroh Mircea Nincu, veşmintele Sfintei Parascheva au fost dăruite acestei parohii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Astăzi, în ziua praznicului, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, urmată de o slujbă de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice. De asemenea, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Popânzăleşti, din Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, îşi va serba cel de-al doilea hram. Situată la aproximativ 20 de kilometri distanţă de oraşul Craiova, în direcţia Balş-Slatina, cinstitul aşezământ se numără în rândul celor mai vechi vetre monahale din Oltenia. Locul unde a fost aşezată piatra de temelie se găseşte în apropierea fortificaţiei Romula, fosta capitală a Daciei Malvensis. Mănăstirea Popânzăleşti este menţionată în documentele vremii începând cu anul 1678, când a fost închinată ca metoc al Episcopiei de Râmnic, de către logofătul Hamza, ctitorul ei de drept. Spre sfârşitul vieţii, Hamza a îmbrăcat rasa monahală sub numele de Ioan şi a lăsat cu limbă de moarte ca toată averea sa să fie închinată mănăstirii. În 1799, sfânta mănăstire a fost reclădită prin râvna arhimandritului Metodie, iar în perioada de păstorire a episcopilor râmniceni, Chesarie şi Filaret, ea a devenit un adevărat centru de desfacere pentru cărţile tipărite la Vâlcea. În timpul domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856), la biserica mănăstirii au loc numeroase lucrări de restaurare şi reconsolidare, aceasta fiind serios avariată în urma cutremurului din 1838. De asemenea, odată cu venirea Sfântului Ierarh Calinic, lucrările de restaurare s-au intensificat, finalizându-se într-o perioadă relativ scurtă. Tot în timpul păstoririi Sfântului Calinic pe aceste plaiuri, biserica a fost împodobită cu numeroase obiecte de cult care se mai păstrează şi astăzi. După legea secularizării, atunci când i-au fost confiscate aproape toate proprietăţile, mănăstirea a intrat în declin. Din 1870, a devenit biserică de mir, călugării ei fiind risipiţi pe la alte mănăstiri. A fost reactivată după anul 1990, primind ca ocrotitoare şi pe Cuvioasa Parascheva. Un loc drag Sfântului Ierarh Calinic Pe lângă vechile hramuri, 'Sfântul Ierarh Nicolae', 'Sfântul Grigorie Decapolitul', 'Sfântul Grigorie Milostivul', mănăstirea a primit ca hram principal 'Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica', denumire sub care este cunoscută astăzi. Aceasta a fost dorinţa mitropolitului Nestor, care a ţinut să marcheze astfel locul în care se retrăgea adesea sfântul în perioada slujirii sale la Craiova. În biserică mai există încă vechile icoane şi obiecte de cult aduse din perioada Sfântului Calinic, acestea fiind cinstite în chip deosebit de părinţii călugări. 'Suntem norocoşi să sărutăm aceleaşi icoane pe care le-a sărutat şi Sfântul Ierarh Calinic', mărturiseşte părintele protosinghel Fanurie Chiriţă, stareţul mănăstirii. Biserici şi mănăstiri din Arhiepiscopia Alba Iuliei cu hramul Cuvioasa Parascheva Mai multe biserici şi mănăstiri din Eparhia Alba Iuliei au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. În Protopopiatul Alba Iulia sunt 8 biserici închinate cuvioasei: Alba Iulia – Ampoi, Ampoiţa, Mesentea, Meteş şi Tăuţi. În protopopiatul Blaj sunt 2 biserici: Blaj – Spital şi Bucerdea Grânoasă. În protopopiatul Aiud există o singură biserică cu hramul Cuvioasei Parascheva: capela din parohia Stremţ II. În judeţul Mureş există o singură biserică cu hramul Cuvioasei Parascheva: în parohia Filtişu Mare, din protopopiatul Reghin. De asemenea, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, Schitul de la Subpiatră îşi prăznuieşte hramul. Slujba de hram a început încă de ieri, 13 octombrie, cu Privegherea ce cuprinde Vecernia Mare, Litia şi Utrenia, iar astăzi se va oficia Taina Sfântului Maslu, Acatistul Cuvioasei Parascheva şi Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Irineu al Alba Iuliei, după cum ne informează Radio Reintregirea. Schitul Subpiatră are în prezent 12 maici, stareţă fiind maica Siluana Vaida. Istoricul Schitului Subpiatră Schitul de la Subpiatră din comuna Sălciua, din Munţii Apuseni, este aşezat pe locul unei vechi vetre monahale. Tradiţia spune că încă din secolul al XIV-lea exista acolo o mănăstire de călugări. Cea mai veche mărturie scrisă se găseşte pe paginile unei Cazanii a lui Varlaam, aflată acum la Muzeul Arhiepiscopiei din Alba Iulia, unde se menţionează că acolo a vieţuit monahul Toma şi mai mulţi ieromonahi. Biserica veche care există şi astăzi are o inscripţie la intrarea cu anul 1797 în cifre chirilice, dar păstrează icoane chiar mai vechi cum sunt icoanele împărăteşti, un Deisis şi icoana Sfântului Nicolae, datate de Muzeul Astra din Sibiu în secolele XVII – XVIII. O altă mărturie a vechimii acestui locaş de rugăciune este şi o icoane pe sticlă, care are peste 200 de ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 881, Ultimul acces: 2026-10-27 15:10:58
|
Timp total: 0.04s...
[]:1