Hram la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva din Galaţi[2011-10-14]Astăzi, 14 octombrie 2011, singura Biserică cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva din Galaţi şi-a sărbătorit hramul, potrivit edj.ro. Credincioşii au venit în număr foarte mare să se închine la icoana cuvioasei, cu un mic regret că nu pot ajunge la Iaşi să se atinge de moaştele ei. Totuşi, pe faţă li se citea bucuria şi nădejdea cu care veneau să ceară ajutor. Cu flori în mână, cu copilaşii în braţe, cu haine groase şi cu feţele zgribulite de vântul de afară, mulţimea de pelerini care a participat astăzi la Utrenie şi Sfânta Liturghie a demonstrat încă o dată că Sfânta Parascheva este probabil cea mai iubită dintre sfinţi, în poporul român.La sfârşitul Sfintei Liturghii persoanele nevoiaşe ale parohiei au primit anaforă şi pacheţele de mâncare. În cadrul acestei parohii funcţionează încă din anul 1998, o cantină socială care oferă masă zilnică pentru 120 de persoane. Cantină a fost sfinţită la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei de către IPS Casian, acum 13 ani. Biserica parohiei este una dintre cele mai mari din oraş şi se află încă în stadiu de construcţie. În timpul anului preoţii săvârşesc Sfânta Liturghie în capela de la subsol, iar la ziua hramului şi la Înviere când numărul credincioşilor este foarte mare, slujba se ţine în biserica mare Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 8177, Ultimul acces: 2026-10-27 21:04:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1