Hramul Bisericii Sfânta Parascheva din localitatea Cegani, Protopopiatul Feteşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Bisericii Sfânta Parascheva din localitatea Cegani, Protopopiatul Feteşti

[2011-10-14]
Vineri, 14 Octombrie 2011, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, Biserica din localitatea Cegani, Protopopiatul Feteşti, a îmbrăcat haine de sărbătoare întru cinstirea ocrotitoarei sale. De ziua hramului, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de părinţi consilieri, preoţi şi diaconi, mulţime de credincioşi dar şi autorităţi locale şi judeţene, după cum informează sf-esc.ro.
La momentul predicii, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi la slujbă despre viaţa şi minunile Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care, numită în Acatist „mult folositoare”, alină suferinţa, vindecă bolile trupeşti şi prin rugăciunile închinate către ea aduce mângâiere.
De sărbătoarea hramului Bisericii din Cegani, pentru o pastoraţie merituoasă, Întâistătătorul Eparhiei l-a ridicat la rangul de sachelar pe părintele paroh Aurel Dobrin. Preasfinţia Sa a vizitat şi biserica ortodoxă, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din localitatea Borduşani, Protopopiatul Feteşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2578, Ultimul acces: 2026-10-27 21:02:24