Papa cere rugăciuni pentru Egipt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa cere rugăciuni pentru Egipt

[2011-10-13]
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat "profunda tristeţe" legat de violenţele de duminică din Egipt, care au dus la moartea câtorva zeci de persoane, majoritatea creştini. Afirmaţia a fost făcută miercuri, la sfârşitul audienţei generale. Armata continuă să îi considere pe creştini vinovaţi de declanşarea violenţelor, în timp ce totul pare a fi pornit de la o manifestaţie paşnică împotriva incendierii unei biserici, manifestaţie transformată într-un eveniment sângeros.
Sfântul Părinte a afirmat: "Mă unesc cu suferinţa familiilor victimelor şi a întregului popor egiptean, afectat de încercările de subminare a convieţuire paşnică între comunităţile ei, o convieţuire necesară pentru apărarea tranziţiei - în special în acest moment." Creştinii, majoritatea copţi ortodocşi, reprezintă 10% din populaţia Egitpului. Violenţele de duminică reprezintă cea mai mare ciocnire de când preşedintele egiptean a fost înlăturat în luna februarie. Papa Benedict i-a îndemnat pe catolici să se roage pentur ca Egiptul "să poată să se bucure de pacea adevărată, fondată de dreptate, pe respectarea libertăţii şi a demnităţii fiecărui cetăţean".
"Mai mult", a mai spus ieri Suveranul Pontif, "sprijin eforturile autorităţilor egiptene, civile şi religioase, care promovează o societate în care drepturile omului sunt respectate, în special ale minorităţilor, spre beneficiul unităţii naţionale."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 948, Ultimul acces: 2026-10-26 08:12:16