Comemorarea sr. dr. Hildegardis Wulff OSB - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Comemorarea sr. dr. Hildegardis Wulff OSB

[2011-10-29]
Din păcate puțină lume mai știe azi, atât în Timișoara cât și în restul țării, că în perioada interbelică și în anii de până la nefastul an 1948 au trăit și activat în capitala Banatului, dar și la Sibiu, fiice spirituale ale Sfântului Benedict, mai precis călugărițe benedictine. Tocmai pentru a comemora o jumătate de veac de la trecerea la cele veșnice a priorisei mănăstirii benedictine din Timișoara, sr. dr. Hildegardis Wulff OSB, s-au reunit în data de sâmbătă, 22 octombrie a.c., la Ingolstadt, în Germania, mai mulți catolici bănățeni, atât din țară, cât mai ales de peste hotare.
Inițiativa a aparținut Asociației de Ajutorare a Șvabilor Bănățeni și Forumului "Sf. Gerhard" al Șvabilor Bănățeni din Germania. La invitația lui Peter Krier, organizatorul și moderatorul manifestării comemorative "Sr. Hildegardis Wulff. Benedictină de Sf. Lioba. Viața unei mari călugărițe", au sosit la Ingolstadt, în Centrul Bănățean pentru Seniori "Josef Nischbach", o serie de invitați care au evocat prin comunicările lor personalitatea sr. Hildegardis Wulff OSB. Această călugăriță deosebit de curajoasă și energică a pus în anii '30 bazele activității asociative a femeilor și fetelor catolice bănățene, a tinerilor catolici, cea care a fondat în Dieceza de Timișoara, după multe secole de absență, un nou priorat benedictin, lăcaș mănăstiresc pe lângă care s-au dezvoltat unele dintre cele mai moderne așezăminte sociale și educative: o universitate populară pentru fete, o grădiniță, un azil de bătrâni, o maternitate, un spital. Pe lângă instituțiile din Timișoara, benedictinele din Timișoara au deschis la Sibiu un internat, botezat "Norbertinum", pentru educația și adăpostirea tinerimii școlare catolice din zonă.
Într-o vreme încercată de război, foamete și persecuții, sr. Hildegardis a oferit un adăpost, îngrijire medicală și hrană evreilor timișoreni persecutați, iar mai târziu o grădiniță și căldură copiilor germani rămași ai nimănui prin deportarea părinților lor în URSS. Populația civilă care reușea să fugă din Iugoslavia represaliilor partizanilor lui Tito era în mod organizat adăpostită și condusă mai departe, în refugiu, spre apus. Preoții și laicii greco-catolici timișoreni, înainte de 1948, dar și după, în 1949, au găsit la rândul lor, la prioratul "Sf. Lioba" un loc unde se puteau întâlni și cere sprijin. Toate acestea, dar și multe alte activități au fost brutal suprimate o dată cu desființarea ordinelor călugărești în 1949 și cu confiscarea întregii mănăstiri. Sora Hildegardis, în vara lui 1950, într-un mare act de mare curaj, a participat activ la transmiterea de la Nunțiatura Apostolică de la București către Episcopul dr. Augustin Pacha, ultimul ierarh catolic încă liber, a unei scrisori circulare ce trebuia făcută publică la Timișoara, în cuprinsul acesteia fiind arătată adevărata față a comunismului, fiind menționată arestarea episcopilor greco și romano-catolici și persecuția furibundă dezlănțuită în țara noastră împotriva Bisericii Catolice.
Răsplata Sr. Hildegardis a fost asemănătoare cu a multora din acele vremi: arestarea la 18 august 1950 și condamnarea la închisoare în temnițele comuniste. De aici a fost eliberată la insistențele guvernului Republicii Federale a Germaniei în vara lui 1959 împreună cu alți trei întemnițați pe motive confesionale. Slăbită, ea își reîncepe munca în slujba lui Cristos și a aproapelui la Freiburg, Germania, călătorind apoi la catolicii bănățeni emigrați în Canada și Statele Unite. O boală nemiloasă o face însă să își întrerupă activitatea și să se retragă din nou la Freiburg-Gunterstal. Aici trecea la cele veșnice la 20 octombrie 1961 la vârsta de 65 de ani.
Seria vorbitorilor a fost deschisă de sr. Maris Stella Voss OSB, de la mănăstirea-mamă din Freiburg, cu o comunicare intitulată: Sr. Hildegardis și Benedictinele de Sf. Lioba (preponderent perioada activității în Germania). A urmat arhivistul diecezei de Timișoara, Claudiu Călin, cu o prezentare referitoare la Situația Bisericii Catolice în Banat după prima conflagrație mondială. Clara-Liselotte Basica a prezentat date privind activitatea și opera sr. Hildegardis Wulff în Banat. Materialul sr. Ricarda Terschak OCDS, din Sibiu, a fost prezentat de Idmar Hatzak, diacon permanent, acesta prezentând elocvent calvarul sr. Hildegardis în închisorile comuniste. Prof. Josef Appeltauer a conchis printr-o comunicare emoționantă, evidențiind moștenirea pentru viitor a sr. Hildegardis. După acest moment, mai multe persoane din auditoriu, cândva tinere și eleve ale sorei Hildegardis, au dat mărturie despre viața de muncă, rugăciune, precum și despre personalitatea celei comemorate.
Cu această ocazie, au fost aduse de la Timișoara și prezentate și câteva plicuri filatelice, emise de către Dieceza de Timișoara în colaborare cu Asociația Filatelică din urbe, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a sr. Hildegardis Wulff OSB. Evocarea sr. Hildegardis s-a încheiat cu o sf. Liturghie concelebrată de Mons. Andreas Straub, până de curând vizitator, desemnat de Conferința Episcopilor Catolici din Germania, pentru pastorația șvabilor dunăreni și pr. Peter Zillich, ambii originari din Banat. În cadrul aceleiași manifestări, însă încă în cursul dimineții, a fost binecuvântată noua capelă a Centrul Bănățean pentru Seniori "Josef Nischbach", căreia i s-a ales ca ocrotitor Sf. Paul, apostolul neamurilor, în speranța că, peste ani, un fiu spiritual al acestuia, pr. Paulus Weinschrott SDS, martir al credinței catolice în temnița de la Gherla, va fi ridicat la cinstea altarelor de către Biserica lui Cristos. (După materialul semnat de Claudiu Călin; foto Elisabeth Klein)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 973, Ultimul acces: 2026-07-30 09:20:16