Jubileul de 200 de ani al bisericii din Becicherecul Mic - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Jubileul de 200 de ani al bisericii din Becicherecul Mic

[2011-11-09]
Duminică, 6 noiembrie 2011, în comunitatea filială din Becicherecul Mic s-au celebrat două secole de la zidirea și sfințirea bisericii, cândva parohiale, din localitatea timișană. Comunitatea romano-catolică din Becicherecul Mic numără azi circa 100 de credincioși, iar după "modelul" bănățean, ea este formată din germani, maghiari, români, bulgari și țigani. Cândva parohie de sine stătătoare, comunitatea a scăzut drastic ca număr în ultimii ani ai comunismului și chiar până în 1992, când credincioșii catolici germani, ce constituiau circa 90% din membrii comunității, au emigrat în Germania în căutarea unei vieți mai bune, dezamăgiți și sătui de cele patru decenii de dictatură comunistă.
La inițiativa și invitația primăriei Becicherecul Mic, a organizației germanilor bănățeni emigrați din Becicherecul Mic (Heimatortsgemeinschaft Kleinbetschkerek) în Germania și a parohiei romano-catolice Biled, prin intermediul pr. Bonaventura Dumea, de care acum este dependentă filiala Becicherecul Mic, s-a marcat printr-o Sf. Liturghie solemnă jubileul acestui lăcaș de cult mult încercat în ultimii 15 ani. Celebrantul principal, sosit din însărcinarea Excelenței Sale Martin Roos, Episcop de Timișoara, a fost Mons. Johann Dirschl, vicar general și prepozit capitular, împreună cu pr. Sebastian Mirciov, secretar episcopal. Sfânta Liturghie a avut loc în capela amenajată în vechea casă parohială, devenită neîncăpătoare cu această ocazie. Biserica, dedicată Imaculatei Concepțiuni a Sf. Fecioare Maria nu a putut fi folosită nici cu această ocazie, deoarece în urmă cu mai mulți ani a fost afectată grav de o furtună. Cu toate acestea se speră, ca în măsura găsirii unor fonduri, acest frumos edificiu ridicat în stil baroc târziu și neo-clasic să fie redat micii sale comunități. În cadrul predicii sale cât și în alocuțiunea de la final, părintele vicar general a evocat istoria, tradițiile catolice și sacrificiile acestei cândva numeroase comunități, încurajând pe cei rămași în practicarea credinței catolice și în fidelitatea față de Biserica lui Cristos. Clopotele i-au chemat vesele în această zi pe credincioși la Sf. Liturghie, la fel cum în ianuarie 1945, din dispoziția parohului, i-au însoțit cu plânsetul lor pe cei ce erau deportați la munca forțată în înghețata și îndepărtata Siberie, în URSS. Pentru unii, nu puțini, aceasta era ultima dată când le mai auzeau pe acest pământ.
Atât părintele vicar general, cât și primarul localității dr. ing. Buzatu Constantin și-au exprimat speranța într-o viitoare, cât mai apropiată colaborare, pentru restaurarea bisericii și pentru organizarea an de an a hramului (Kirchweih). Anul acesta, prin grija autorităților locale, a fost organizată o paradă a portului german (șvăbesc) local, cele 80 de perechi de tineri și copii, conduse de mai mulți credincioși germani întorși în vechea patrie pentru această ocazie, însoțindu-i pe reprezentanții locali la Sf. Liturghie, iar după aceasta invitându-i pe toți la căminul cultural din localitate. Prin grija părintelui-paroh, celebrarea a fost înfrumusețată de corul bisericii din Biled, cărora li s-au alăturat cu cântecele lor credincioșii comunității locale. La finalul celebrării, Mons. Johann Dirschl a binecuvântat buchetul tradițional de rosmarin împodobit cu panglici multicolore (Kirchweihstrauss), specific sărbătorilor de hram din Banatul de câmpie. Acesta a fost apoi purtat de perechea principală a hramului, pe stradă, înspre căminul cultural. Cu această ocazie a fost evidențiată apariția la Nurnberg a unei lucrări a lui Johann Bappert, intitulată "Noch sprechen die Steine" (Pietrele încă vorbesc) și care conține o deosebit de completă și metodică inventariere, ilustrată, a crucilor și monumentelor din cimitirului local, la rândul său renovat și temeinic pregătit în acest an pentru data de 2 noiembrie.
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 924, Ultimul acces: 2026-05-20 19:59:13