Slujiri arhieresti in Protopopiatul Orastie in cinstea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujiri arhierești în Protopopiatul Orăștie în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

[2011-11-10]
Protopopiatul Orăștie a fost în decurs de trei zile gazda a două slujiri arhierești închinate praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, potrivit episcopiadevei.ro.
În Duminica a XXIV–a după Rusalii, Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie l-a primit pe Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei pentru a oficia Sfânta Liturghie în cinstea hramului bisericii, prilej cu care Preasfinția Sa a săvârșit și hirotonia a doi tineri. Părintele diacon Dragomir Ștefan a fost sfințit preot pentru comunitatea din parohia Lăsău Protopopiatul Deva, iar tânărul teolog Bogdan Nițu a fost ridicat la treapta de diacon, urmând ca în scurt timp și acesta să primească harul sfințitor al preoției pentru a acorda asistență religioasă lucrătorilor de la Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
În ziua praznicului Sfinților Arhangheli, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a poposit în mijlocul credincioșilor din satul Ardeu, parohia Voia, Protopopiatul Orăștie, pentru săvârși Sfânta Liturghie cu prilejul serbării hramului bisericii din această localitatea istorică, unde strămoșii daci și-au construit cetate de apărare care să străjuiască aurul din Munții Apuseni.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, însoțit de soborul slujitor și credincioșii, s-a deplasat în apropierea bisericii, unde a oficiat slujba de binecuvântare a altarului de vară construit în scopul săvârșirii sfintelor slujbe, în sărbătorile când biserica devine neîncăpătoare pentru toți cei prezenți.
Pentru lucrarea și râvna de care a dat dovadă, preotul paroh Drăgoi Dorel a primit din partea Preasfințitului Părinte Gurie distincția de sachelar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 972, Ultimul acces: 2026-05-24 09:44:22