Ora Profetica 45/2011 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ora Profetica 45/2011

[2011-11-11]
SEMNELE SFÂRŞITULUI MATEI 24
Christoşi mincinoşi. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete şi ciumi. Persecuţii. Înmulţirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită [n toată lumea.
,,Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului
este aproape, este chiar la uşi“
Semnele săptămânii 10 Noeimbrie 2011
Încă o zi de sărbătoare. Săptămâna aceasta, mai precis marţi, elevii care aparţin la The Cambridge School System în statul american Massachusetts, au beneficiat de o zi suplimentară de vacanţă. Nu a fost din cauza viscolului, sau altor cataclisme naturale, ci ca să poată sărbătorii în tihnă în sânul familiei, Eid al-Adha, în traducere Festivalul Sacrificiului. Eid al-Adha este o sărbătoare musulmană care comemorează actul lui Avraam care a fost gata să-şi sacrifice fiul, dar în cele din urmă a sacrificat un berbec pe care Dumnezeu I l-a pus la dispoziţie. Studenţii acestor şcoli sunt primii din statul Massachusetts să beneficieze de această măsură care a fost primită cu satisfacţie de către comunitatea musulmană Atif Harden. Directorul executiv interim al Islamic Society of Boston Cultural Center, şi-a exprimat sentimentele de extaz în faţa acestei recunoaşteri oficiale a populaţiei musulmane şi a tradiţiilor ei. Superintendentul Jeffrey Young, declara ziarului Boston Globe, că această măsură este în linie cu respectarea valorilor de respect şi includere a autorităţilor şcolare. În acelaşi timp Marc McGovern un membru al comitetului, recunoştea că nu toată lumea s-a bucurat, şi că au primit reclamaţii, ba chiar şi ameninţări.
Nigeria. Violenţe cu caracter de confruntare religioasă. Dacă în unele ţări arabe ajunul sărbătoarei musulmane de Eid al-Adha a reprezentat motiv de bucurie şi sărbătoare, în Nigeria situaţia a fost cu totul diferită. În nordul ţării, mai ales în oraşul Damaturu, capitala statului Yobe, membri sectei islamiste Boko Haram înarmaţi până în dinţi, cu mitraliere, au atacat vinerea trecută ore întregi biserici, moschee, comisariate de poliţie şi alte clădiri oficiale. Întreaga regiune arăta ca o linie de front, străzile şi morgile erau pline cu cadavre. Bilanţul este greu de evaluat, se estimează că cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa. În oraşul vecin Maiduguri, la numai 100 km distanţă, vineri imediat după terminarea rugăciunii de la mijlocul zilei, trei bombe au explodat în faţa unui complex militar. Grupul islamist Boko Haram (nume care înseamnă în limba locală haoussa “Educaţia occidentală este un păcat”) se revendică aparţinând talibanilor afgani şi vrea să instaureze în Nigeria legea islamică Sharia. Ei au fost organizaţi în 2004 de către Mohamed Yusuf, ei au comis numeroase atentate, au fost obiectul unor campanii militare şi în ciuda acestor acţiuni rămân activi şi foarte influenţi. Statele din nord în special Borno cu capitala Maidiguri, sunt răvăşite de aceste acte teroriste, motiv pentru care Kashim Shettima, guvernatorul statului Borno a propus începerea de tratative cu grupul Boko Haram.
Regulament. Salariaţii de la Shorter Southern Baptist University în Georgia, sunt obligaţi să semneze o declaraţie în care asigură că nu sunt homosexuali, sau de nu vor fi concediaţi. Donald Dowless preşedintele universităţii a explicat: cei care nu vor să semneze acest document înseamnă că nu sunt de acord cu doctrina bisericii şi vor fi daţi afară. Noul regulament votat de bord pe 21 octombrie include un “personal lifestyle statement” (declaraţie asupra stilului de viaţă personal) în care se angajează să se abţină de la orice activitate sexuală condamnată de Biblie, cum ar fi adulterul, sex înainte de căsătorie şi homosexualitate. De asemenea ei trebuie să se angajeze să fie activi în biserică, să nu folosească sau comercializeze droguri, să nu bea alcool în prezenţa studenţilor. Adoptarea acestui nou regulament a stârnit vii reacţii din partea presei şi a organizaţiilor de apărare a homosexualilor, care s-au plâns de această viziune extremistă a universităţii. În acest context Hubert Krygsman, preşedinte la the Redeemer University College în Ancaster, Ontario, a asigurat că acest fel de regulament nu este caracteristic instituţiilor religioase. El a declarat că multe universităţi în USA şi Canada sunt membre ale the Council of Christian Colleges and University, au diverse forme de regulament, dar nu cunoaşte vreun caz în care salariaţii să fie puşi să semneze o declaraţie aşa de explicită.
Pagini internet israeliene au fost sabotate de hackeri. Numeroase pagini internet ale unor organizaţii guvernamentale şi de securitate israeliene au fost atacate de hackeri. Potrivit ziarului Haaretz, afectate au fost între altele armata, mai multe ministere, precum şi serviciile secrete Mossad şi Shin Bet. Paginile internet ale organizaţiilor nu au putut fi vizionate ieri, vreme de mai multe ore. Organizaţia internaţională de hackeri, Anonymous, a ameninţat cu un astfel de atac în semn de protest faţă de capturarea, vineri, de către marina israeliană, a două nave având la bord activişti pro-palestinieni. Guvernul israelian a declarat că accesul pe paginile internet a fost bruiat de un defect tehnic.
Campanie de strângere de fonduri pentru artistul chinez Ai Weiwei. Artistul şi dizidentul chinez Ai Weiwei, a primit donaţii de la mai bine de 16.000 de simpatizanţi, pentru a-şi putea plăti impozitele. Ai a declarat agenţiei AP că până acum i-au fost virate 3,5 milioane de yuani, echivalentul a 370.000 de euro. Astfel, oamenii au reacţionat la acuzaţiile statului chinez, potrivit cărora Ai s-ar fi făcut vinovat de evaziune fiscală. Autoritatea financiară i-a cerut lui Ai Weiwei plata a 15 milioane de yuani, impozite restante, stabilind un termen-limită de 10 zile. În cazul în care nu va achita suma solicitată, artistul riscă până la 10 ani închisoare. Ai a fost arestat în aprilie din cauza unor presupuse delicte fiscale, fiind încarcerat aproape trei luni, fără act de acuzare, într-un loc necunoscut.
Liga Arabă avertizează Siria să respecte planul de pace convenit. Liga Arabă a avertizat în termeni fără echivoc Siria, să aplice prevederile planului de încetare a violenţelor. Secretarul general al Ligii Arabe, Nabil el Arabi, a declarat că nerespectarea planului ar avea consecinţe dramatice pentru Siria şi regiune. În acelaşi timp, el a cerut guvernului de la Damasc să treacă la acţiune. În cadrul unei reuniuni la nivel de miniştii de Externe, Liga Arabă va analiza din nou la Cairo, la finele săptămânii viitoare, situaţia din Siria. Liga Arabă a convenit împreună cu Siria, la mijlocul săptămânii trecute, un plan de încetare a violenţelor. Acesta prevede retragerea, în termen de două săptămâni, a militarilor în cazărmi, eliberarea prizonierilor politici şi admiterea în ţară a unor observatori străini. În ciuda înţelegerii, regimul al Assad recurge în continuare la violenţă împotriva opoziţiei. Numai la sfârşitul săptămânii trecute au fost ucişi, potrivit unor activişti ai drepturilor omului, mai bine de 40 de persoane, în timpul unor demonstraţii în oraşele Hama şi Homs.
Despre istoria moralităţii. Adesea în faţa situaţiei lamentabile în care se află societatea contemporană din punct de vedere moral, se face apologia timpurilor trecute şi se vehiculează ideea că în trecut societatea era mai morală, oamenii mai asezaţi. Din când în când se găsesc dovezi că nu este chiar aşa, se dezgroapă dovezi arheologice care arată că încă din antichitate în diverse părţi ale lumii, în diverse epoci, păcatul şi desfrâul erau practicate, ba chiar apreciate. Dacă mai era nevoie de o dovadă în plus, zilele acestea ziarul Daily Mail a publicat un articol cu fotografii ca dovadă că în secolul trecut lumea nu era mult mai morală. În timpul lucrărilor de restaurare a palatului Kesington din Marea Britanie, aparţinând familiei regale din Anglia, a fost găsită o inscripţie cu caracter obscen. Înscrisă pe un panou de lemn ascuns sub lambriurile bogat ornamentate ale intrării palatului, acest grafiti datând din anul 1902, este dovada că nici pe vremea aceea oamenii nu se sfiau să folosească un limbaj obscen ba chiar să îl lase înscris pentru posteritate. Un comentator maliţios remarca că singura deosebire faţă de zilele noastre este faptul că acea inscripţie avea o caligrafie foarte îngrijită şi era corectă din punct de vedere gramatical. Slabă consolare.
Proteste. De săptămâni în diverse mari oraşe, mai ales în Nord America, grupuri de tineri ocupă puncte centrale ale cartierelor de afaceri protestând. Ei vor egalitate în venituri cu oamenii de afaceri şi alţi “capitalişti” dar nu au nici educaţia lor şi nici nu sunt dispuşi să muncească aşa cum o fac aceştia. Vor să desfiinţeze marile companii, dar le folosesc produsele, mai ales cele electronice, (pentru că sunt “cool”) şi câteodată lucrează pentru aceste companii (pentru că plătesc bine). Odată cu trecerea timpului a devenit evident că aceste “tabere” de protestatari sunt un focar de infecţie, un cuib de prostituţie, comercializare şi folosire de droguri. Ca să întărească acest trist tablou, în Vancouver au avut loc zilele acestea două accidente, dintre care unul mortal. Săptămâna trecută un tânăr care se drogase a fost salvat în ultimul moment de către medicii de la salvare care l-au reanimat. Sâmbătă după amiază Ashlie Gough, o tânără de 23 de ani nu a avut această şansă, ea a fost găsită moartă în cortul ei, mai mult ca sigur tot din cauza drogurilor. Primarul oraşului Vancouver, Dean Fortin, insistă că această şatră trebuie desfiinţată, dar manifestanţii şi suporterii lor sunt de părere că nu este mare lucru, că într-adevăr cei care folosesc droguri mai au şi accidente, dar în aceste tabere sau în altă parte, dacă este să moară vor muri oricum. Dacă acesta este viitorul societăţii, dacă aceştia sunt cei care vor să conducă lumea de mâine, viitorul este foarte sumbru.
Bilanţul busculadei din India a ajuns la 16 morţi. Cel puţin 16 persoane au murit într-o busculadă produsă în oraşul indian sfânt Haridwar, potrivit unui nou bilanţ, relatează BBC. Busculada s-a produs la o ceremonie religioasă ce marca 100 de ani de la naşterea fondatorului unei secte hindu. Circa cinci milioane de persoane veniseră din întreaga ţară pentru ceremonia în onoarea lui Sri Ram Sharma, eveniment care a început duminică şi durează cinci zile. Cel puţin 50 de persoane au fost rănite. Haridwar, 173 km nord de New Delhi, este un oraş înţesat cu temple şi este considerat un loc hindu sacru.
Nord Stream la start. După un an şi jumătate de la startul lucrărilor de construcţie, primul gazoduct ruso-european Nord Stream a fost dat în folosinţă. La festivitatea găzduită în localitatea est-germană Lubmin, au luat parte nu doar preşedintele rus Dimitri Medvedev şi Cancelarul Angela Merkel, dar şi premierul francez Francois Filon, cel olandez Mark Rutte şi comisarul european pentru energie Günther Ottinger. Pipeline-ul cu o valoare totală de 7,4 miliarde euro, urmează să transporte gaz din Rusia spre Occident. Cu o lungime de peste 1.000 de km, Nord Stream este cel mai lung gazoduct subacvatic din lume. La finele anului 2012, va fi dat în folosinţă şi cel de-al doilea tronson, capacitatea totală de transport urmând să însumeze atunci 55 de miliarde metri cubi de gaz.
Samariteanul milos recompensat pe loc. Victor Giesbrecht, este un om inimos. Este în vârstă de 61 de ani şi locuieşte în Winnipeg Canada, dar era în călătorie pe Interstate 94 în nord vestul Statului Wisconsin. La un moment dat, a văzut pe marginea şoselei două doamne care aveau pană de cauciuc. Aşa cum făcea totdeauna, el s-a oprit ca să le dea o mână de ajutor. După ce au terminat, fiecare şi-a continuat drumul. Iată însă că după câtăva vreme cele două doamne Sara Berg şi Lisa Meier, au văzut trasă pe dreapta maşina binefăcătorului lor, iar soţia pe marginea drumului făcând semne maşinilor care treceau. Cum abia fuseseră depanate cele două, nu au putut ignora situaţia şi au oprit. Aşa au aflat că lui Victor Giesbrecht, i se făcuse rău la volan, soţia l-a ajutat să tragă pe dreapta dar starea lui era gravă aşa că a ieşit din maşină să ceară ajutor. În timp ce Sara Berg îi făcea respiraţie artificială, a fost chemată salvarea. Primii care au ajuns la faţa locului au fost două patrule de poliţie echipate cu aparatură de urgenţă. Aceste maşini au constatat că starea este gravă, au chemat un elicopter care a aterizat direct pe şosea şi l-au dus pe samariteanul milos la spital, unde deşi în stare gravă, se reface după un infarct cardiac foarte serios. Dacă nu ar fi fost ajutat la timp, cu siguranţă că murea pe şosea. Faptul că s-a oprit ca să ajute pe cineva în nevoie a făcut ca aceste doamne să se oprească la rândul lor şi să contribue la salvarea lui.
Refugiaţi în propriul lor oraş. Aceasta este situaţia dramatică a majorităţii locuitorilor din Bankok capitala Tailandei. Pentru un vizitator neavizat, situaţia nu este prea gravă, aeroportul internaţional Suvarnabhumi, protejat de un dig înalt de peste 1 metru funcţionează, în cartierele de afaceri străzile sunt uscate, iar magazinele deschise. Dar puţin mai departe în cartierele populare situaţia este cu totul diferită. La început autorităţile au vrut să protejeze capitala şi au sacrificat satele din jur care au fost lăsate în mod intenţionat să fie înghiţite de apa care vine din nordul ţării unde ploile musonice au făcut ravagii. Dar acum trei săptămâni nu s-a mai putut, şi barajele au fost deschise şi apa a inundat toate cartierele populare. O apă murdară plină de gunoaie, resturi de clădiri, şi trunchiuri de copaci, animale moarte şi apa de canalizare. Locuitorii se deplasează în apa care este cel puţin de până la nivelul pieptului, până la 2 metri, ceea ce face ca şi cei refugiaţi pe acoperişul caselor sau pe terase să fie în pericol. In aceste condiţii industria este paralizată, deplasările se fac doar cu barca, iar mai nou, au apărut crocodilii scăpaţi din crescătoriile din zonă, aceştia atacă oamenii şi animalele. Bankokul ca şi întreaga ţară este într-o situaţie dramatică, care riscă să mai dureze încă multe săptămâni. În aceste condiţii izbucnirea unei epidemii este mai mult ca probabilă.
Turcia. Cutremur. Estul Turciei a fost din nou zguduit de un cutremur de 5,6 grade. În oraşul Van din provincia cu acelaşi nume s-au prăbuşit cel puţin 18 clădiri, între care două hoteluri. Cel puţin şapte oameni şi-au pierdut viaţa, mulţi alţii se află prinşi sub dărâmături. Pe 23 octombrie, aceeaşi provincie a fost pustiită de un cutremur de 7,2 garde. Peste 600 de oameni au fost atunci ucişi, alţi câteva mii răniţi, nenumărate clădiri s-au transformat în ruine.
Incident sângeros în nordul Kosovo. În cursul unui schimb de focuri care a avut loc în oraşul Mitrovica din nordul Kosovo a fost ucis un sârb, alţi doi fiind răniţi. În incident au fost implicaţi etnici sârbi şi albanezi, potrivit poliţiei. Guvernul din Kosovo, format din albanezi, a condamnat violenţele. Politicienii sârbi din Belgrad le-au cerut sârbilor kosovari să se abţină de la provocări. Situaţia din nordul Kosovo a ajuns să fie extrem de tensionată în ultimele două luni. Sârbi radicali vor să obţină retragerea poliţiştilor de frontieră ai guvernului din Priştina din două puncte de trecere prin blocarea unor drumuri. În schimb, SUA şi UE insistă ca guvernul de la Priştina să-şi plaseze reprezentanţi la frontierele externe.
Fostul preşedinte al Israelului condamnat. Fostul preşedinte israelian, Moshe Katzav, trebuie să intre în închisoare. Tribunalul Suprem al ţării a confirmat condamnarea sa la şapte ani privare de libertate pentru viol. Apelul lui Katzav împotriva acestei sentinţe a fost respins, informează mass media israeliene. Fostul şef de stat a fost găsit vinovat la finele anului trecut de viol şi hărţuire sexuală împotriva unor foste colaboratoare. Moshe Katzav, în vârstă de 65 de ani, a respins toate acuzaţiile, declarând că sunt motivate politic. Iniţial, el fusese scutit de închisoare.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Nucile. Consumul zilnic de nuci, în cantităţi mici, ajută la menţinerea unui organism sănătos, este concluzia cercetătorilor spanioli. Câteva nuci, alune, arahide sau migdale, nu numai că ajută la menţinerea unei greutăţi normale, dar poate să îmbunătăţească şi starea de bună dispoziţie, arată un studiu publicat recent în revista Journal of Proteome Research. Oamenii de ştiinţă au descoperit o strânsă legătură între aceste alimente şi un nivel ridicat de serotonin. Serotonin este un hormon secretat de organism şi care este responsabil pentru o stare emoţională pozitivă. În plus, acest hormon are şi calitatea de a reduce apetitul, în acelaşi timp fiind de folos şi sistemului cardiovascular. Cercetătorii de la University of Barcelona, au descoperit că numai 30 de grame de nuci, arahide sau migdale crude, consumate zilnic, au efecte pozitive asupra stării sănătăţii şi a psihicului în general. Articolul arată că nucile constituie un aliment extrem de folositor mai ales în cazul celor care suferă de sindromul metabolic, o afecţiune care duce la depozitarea în exces a grasimii în zona abdomenului, la un nivel mare de zahăr în sânge şi hipertensiune arterială. Rezultatele studiului au arătat că grupul de participanţi care a consumat zilnic o dietă care conţinea aproximativ 30 de grame de nuci, arahide, migdale şi alune, timp de 12 săptămâni, au avut un nivel ridicat al serotoninei în comparaţie cu un alt grup care a consumat o dietă lipsită de nuci. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că o dietă care conţine nuci poate avea rezultate pozitive în ceea ce priveşte o greutate optimă şi asupra reduceri riscului de diabet de tipul 2 şi maladii cardiovasculare. Însă ca în orice lucru, moderaţia este elementul cheie. Nucile, precum şi alte alimente din această grupă, conţin un număr mare de nutrienţi şi calorii, aşa că o cantitate relativ mică este suficientă.
Textul săptămânii. ,,Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Matei 5,16
Petre şi Paul Gheorghe

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1150, Ultimul acces: 2026-10-26 10:37:48