"Lumea credintei" a ajuns la 100 de numere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

"Lumea credinței" a ajuns la 100 de numere

[2011-11-21]
Autor: Florian Bichir
Cu bucurie și colegialitate spun "La mulți ani" colegilor de la magazinul ilustrat "Lumea credinței", care a împlinit 100 de numere!
Am fost martorul personal al nașterii acestei publicații unice în peisajul românesc și am trudit câțiva ani buni alături de ea.
Micile derapaje, implicarea în jocurile și alegerile patriarhale, dar și micile frecușuri cu "talibanii", "zeloții" și "purii" ortodocși m-au îndepărtat de acest minunat proiect.
Din fericire, revista condusă de Răzvan Bucuroiu și-a revenit. Cel puțin în privința unor "bloguri ortodoxe", o fereastră care te aruncă-n iad. O recunoaște chiar el: "Cel mai dificil moment, o cumpănă chiar, a fost acum doi ani, când «Lumea Credinței» și «Lumea Monahilor» au fost scoase din pangarele Arhiepiscopiei Bucureștilor. M-am simțit ca orice om neșlefuit duhovnicește: aruncat peste bord fără vină, prigonit pe nedrept. E drept – și asupra acestui lucru m-au avertizat cu tact apropiații mei din Deal –, nici eu nu am avut o atitudine tocmai smerită, sau măcar senină, sau măcar de necesară așteptare față de schimbările de la vârful ierarhiei Bisericii noastre. Mi se părea că m-am născut în pangare, că acolo îmi era locul natural. Și încă mai cred asta, numai că acum nu mai cârtesc înlăuntrul meu. M-am smerit, vrând-nevrând, și asta a fost o lecție extrem de importantă pentru mine, pe care mi-am însușit-o. Buricul pământului ortodox (ca exprimare în tiraje) devenise o unghie căzută... “.
La mulți ani! Și țineți cumpăna dreaptă! E loc pentru toți sub soarele ortodox, nimeni nu are copyright pe Hristos!

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 996, Ultimul acces: 2026-05-20 22:29:19