Cardinalul Kurt Koch despre ecumenism şi ziua ebraismului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Kurt Koch despre ecumenism şi ziua ebraismului

[2012-01-17]

Cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care se celebrează între 18-25 ianuarie 2012, şi în ajunul Zilei pentru aprofundarea şi dezvoltarea dialogului dintre catolici şi evrei, care în unele ţări din Europa, între care Italia, se celebrează la 17 ianuarie, Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a vorbit pentru Agenţia SIR despre situaţia ecumenică, între rezultatele obţinute în cei 50 de ani de dialog de la Conciliul Vatican II încoace şi provocările noi care trebuie înfruntate. Redăm interviul, preluând traducerea de pe situl Diecezei de Iaşi.
- Săptămâna de Rugăciune din 2012 se celebrează în anul în care Biserica Catolică aminteşte deschiderea Conciliului Vatican în urmă cu 50 de ani: aşadar, 50 de ani de dialog cu fraţii creştini. Ne puteţi schiţa un bilanţ ecumenic al celor mai importante rezultate obţinute şi al provocărilor noi care au apărut?
- Fericitul Ioan al XXIII-lea a întemeiat acest Consiliu Pontifical, în timpul său Secretariat, în anul 1960, aşadar cu doi ani înainte de Conciliu. Şi l-a dorit cu putere din două motive: reînnoirea Bisericii Catolice şi restabilirea unităţii creştinilor. Două inspiraţii prezente la Conciliu. Cred că acestea sunt cele două provocări şi pentru astăzi. Reînnoirea este mereu prezentă în viaţa Bisericii şi Papa Benedict al XVI-lea invită în mod constant la o aprofundare spirituală a reînnoirii Bisericii. Cealaltă mare provocare este bine schiţată în Decretul conciliar despre ecumenism, Unitatis redintegratio: în aceşti 50 de ani au fost făcuţi mulţi paşi. Am demarat 16 dialoguri diferite. Şi dacă am putut să facem mulţi paşi în dialogul cu ortodocşii, în lumea occidentală problemele au devenit în timp mai complexe din cauza a trei noi provocări: în primul rând, în lumea Bisericilor Reformei ne aflăm în faţa unei mari fragmentări şi a naşterii de Biserici mereu noi.
A doua provocare este că astăzi au crescut diversităţile la nivel etic, şi aceasta este o mare schimbare faţă de anii '70 şi '80 de exemplu, în timpul cărora se spunea: "Credinţa desparte, practica uneşte". Însă pentru a da astăzi o mărturie credibilă în societate, trebuie să găsim o abordare comună cu privire la temele fundamentale ale eticii, pentru că într-o lume puternic secularizată este nevoie de un glas comun al creştinilor. Al treilea aspect problematic este faptul că s-a uitat obiectivul ultim al ecumenismului. Nu puţine Biserici şi comunităţi ecleziale care s-au născut din Reformă nu mai văd ca ţintă ultimă unitatea vizibilă în credinţă, în Sacramente, în slujiri, ci înţeleg unitatea ca sumă a tuturor Bisericilor. O viziune ecumenică pe care noi, catolicii, nu o putem accepta.
- Între 19-25 februarie, Ordinariatul englez Sfânta Fecioară Maria de Walsingham va merge în pelerinaj la Roma. În urmă cu câteva zile a fost înfiinţat un Ordinariat personal pentru Statele Unite. Cum se schimbă galaxia ecumenică în urma acestor evenimente?
- Înainte de toate, trebuie clarificat faptul că în secolul ecumenismului, decizia luată de o persoană de a trece de la o Biserică la alta trebuie să fie mereu respectată, deci făcută posibilă, pentru că trecerea este o decizie luată în conştiinţă. Lucrul nou care a reieşit în această situaţie cu anglicanii este că grupuri de credincioşi, cu preoţi şi Episcopi, au cerut să intre în Biserica Catolică. Cred că şi în acest caz, Sfântul Părinte nu a avut alternative decât aceea de a deschide poarta pentru cei care au cerut să intre. Este clar că această ospitalitate creează câteva probleme în comunitatea mondială anglicană. Însă din acest punct de vedere, este important să amintim că Scaunul Apostolic are conştiinţa clară a diferenţei că pentru Anglicanorum coetibus (Constituţia apostolică a Papei Benedict al XVI-lea în care sunt conţinute dispoziţiile care trebuie urmate de anglicanii ce intră în comuniunea deplină cu Biserica Catolică, n.r.) responsabilul este Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, în timp ce Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor continuă drumul său şi căutarea dialogului şi a unităţii.
- În schimb, în ce punct suntem cu Bisericile ortodoxe?
- Relaţiile bilaterale cu Constantinopolul şi chiar relaţiile bilaterale cu Moscova sunt îmbunătăţit mult. Şi aceste raporturi reprezintă un semn al providenţei. L-am întâlnit pe Patriarhul Kiril în martie anul trecut şi mi-a spus că o întâlnire a sa cu Papa este importantă, dar încă nu doreşte să vorbească despre date şi locuri, deoarece consideră că această întâlnire trebuie să fie realizată cu o bună pregătire. Aşadar, relaţiile bilaterale - şi cu alte Patriarhii - merg foarte bine. În schimb, referitor la Comisia Mixtă Internaţională dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul său, care implică 15 Biserici Ortodoxe, trebuie să spunem cu onestitate că am ajuns la o situaţie foarte dificilă. Credeam că am făcut un pas important după întâlnirea de la Ravenna din 2007. Se hotărâse să se facă un studiu istoric despre primul mileniu, referitor la practica primatului Episcopului Romei în acest timp, însă ortodocşii nu au dorit să continue. Este greu de vorbit despre tradiţia petrină pornind de la Biblie.
Aşadar, discuţia teologică despre sinodalitate şi primat va trebui să continue, dar nu am ajuns anul acesta la un text care să fie prezentat adunării plenare de anul viitor. Cred că motivul acestei încetiniri trebuie căutat şi în faptul că Bisericile Ortodoxe au o mare provocare, care este aceea a Sinodului panortodox. Sunt convins că de succesul acestui Sinod poate să depindă un pas important pentru tot ecumenismul şi, în acest sens, catolicii trebuie să aibă răbdare şi să susţină această importantă întâlnire pentru ortodocşi. Oricum, sunt convins că se prospectează un viitor bun în dialog şi, chiar dacă astăzi este dificil, ştim că viaţa nu este mereu un drum drept.
- Pentru ce a devenit atât de dificil ecumenismul astăzi?
- Pentru că în anii care au urmat imediat după Conciliu, entuziasmul era foarte puternic şi probabil se credea că unitatea Bisericii era la îndemână. După aceea a trebuit să ne dăm seama că problemele erau mai mari decât ne imaginam. Că era nevoie de mult mai mult timp, răbdare şi studiu. A trebuit să învăţăm şi că nu noi facem unitatea Bisericii, că unitatea este un dar al lui Dumnezeu şi noi trebuie să fim disponibili să acceptăm această realitate. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din acest an ("Toţi vom fi schimbaţi prin victoria Domnului nostru Isus Cristos", n.r.) ne duce la începutul întregului ecumenism, la puterea transformatoare a rugăciunii. Un început pe care nu îl putem lăsa în trecut, ci trebuie să însoţească mereu orice angajare ecumenică. Conciliul Vatican II a vorbit despre ecumenismul spiritual ca suflet al mişcării ecumenice şi, în acest sens, această Săptămână de Rugăciune trebuie să arate nucleul ecumenismului.
- Săptămâna este precedată, aici, în Italia, de Ziua pentru aprofundarea şi dezvoltarea dialogului dintre catolici şi evrei, care în acest an are ca temă de reflecţie "Al şaselea cuvânt: să nu ucizi". După părerea dumneavoastră, în ce mod este important să se traducă această poruncă în lumea de astăzi?
- Mai întâi sunt foarte mulţumit că există această Zi înainte de Săptămâna de Rugăciune, pentru că ebraismul este mama creştinismului şi această memorie este foarte importantă. Această poruncă este foarte actuală. Văd mai ales trei provocări: prima este terorismul, masacrele de astăzi şi persecuţiile împotriva creştinilor din cauza credinţei lor. A doua provocare este pedeapsa cu moartea care mai persistă în unele ţări şi chiar în altele se discută reintroducea ei. Sunt foarte mulţumit că Sfântul Părinte a rostit cuvinte clare împotriva acestei practici.
În al treilea rând aş spune că sunt provocările bioetice ale avortului, dar mai ales ale eutanasiei în Europa, care este prezentată ca un drept uman şi care pentru viziunea creştină este exact contrariul. A promova şi a susţine demnitatea vieţii oricărui om, de la început până la sfârşitul natural, este o mare provocare în societăţile secularizate şi despre aceste teme evreii şi creştinii au tradiţia biblică comună, aşadar convingerea comună că omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu: a suprima viaţa umană este o violenţă împotriva imaginii lui Dumnezeu înscrisă în orice om şi împotriva lui Dumnezeu drept creator al vieţii. În acest sens este important ca evreii şi creştinii să dea aceeaşi mărturie în lumea de astăzi.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1794, Ultimul acces: 2026-07-24 08:54:01

Timp total: 0.04s...

[]:1