Întâlnire de lucru inter-episcopală la Budapesta, pe tema convenţiei între Statul Ungar şi Eparhiile Ortodoxe din Ungaria[2012-03-13]Luni, 12 martie 2012, la centrul din Budapesta al Exarhatului pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice a avut loc o întâlnire de lucru între ÎPS Arsenios, Mitropolitul de Austria şi Exarh pentru Ungaria şi Europa Meridională, al Patriarhiei Ecumenice şi PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, pe tema convenţiei comune pe care Statul Ungar intenţionează să o semneze cu reprezentanţii celor cinci jurisdicţii ortodoxe din Ungaria, după trecerea acestora în rândul cultelor recunoscute de către Stat, potrivit noii Legi a Cultelor adoptată de Parlamentul Ungar în anul 2011.Cu acest prilej, s-a avut în vedere modul în care prevederile acestei convenţii comune vor fi duse la îndeplinire, prin constituirea unui organism comun, format din Episcopii celor cinci jurisdicţii ortodoxe din Ungaria (Exarhatul pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, Eparhia Ortodoxă Sârbă din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Maghiară, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria şi Eparhia Ortodoxă Bulgară din Ungaria) şi faptul că fiecare Eparhie Ortodoxă din Ungaria să îşi poată prezenta propriile probleme şi interese în faţa Guvernului Ungar prin Ierarhul care o conduce şi o reprezintă. După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria acordul de principiu realizat între cei doi ierarhi în această privinţă urmează să fie făcut cunoscut şi reprezentanţilor celorlalte trei jurisdicţii ortodoxe din Ungaria, iar în cazul în care vor conveni cu toţii asupra textului propus, în viitorul apropiat să fie semnată convenţia comună cu Guvernul Ungar. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1090, Ultimul acces: 2026-09-23 20:45:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1