Harul Spiritului Sfânt încălzește, luminează sufletele, dă viață[2012-07-23]Surorile din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (OSBM) au serbat duminică, 22 iulie 2012, hramul Mănăstirii Sfânta Macrina din Cluj-Napoca, ocazie cu care una dintre surorile acestei comunități, sora Gabriela, a depus voturile simple, încheindu-și astfel perioada de noviciat de 2 ani. În cadrul ceremoniei de depunere a voturilor, în fața lui Isus prezent pe masa Sfântului Altar, a Episcopului eparhial și a întregii comunități creștine, sora a primit din mâna Superioarei Provinciale, Maica Valentina, însemnele: crucea patimilor Mântuitorului, vălul iubirii lui Cristos, însemnul regulii, al respectării poruncilor lui Dumnezeu, precum și lumânarea aprinsă - însemnul Luminii pe care trebuie să o răspândească în lume, citim în relatarea de pe BRU.ro.Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în biserica mănăstirii de către Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, alături de pr. Marius Furtună, capelan al mănăstirii, pr. protoegumen Laurean Daboc, Superiorul Provincial al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu alți preoți prezenți. În predica rostită la Sfânta Liturghie, pornind de la textele evanghelice ale duminicii, Evanghelia de la Matei care descrie vindecarea celor doi orbi, PS Florentin s-a oprit asupra semnificației luminii: "Mulțumim lui Dumnezeu care ne oferă din belșug lumina în aceste zile și chiar dacă lumina dogoritoare uneori devine neplăcută, trebuie să știm că lumina, între calitățile ei, pe lângă aceea de a încălzi, de a lumina, are și calitatea de a da viață, asemănându-se cu harul Spiritului Sfânt. Adeseori, în literatura patristică, întâlnim această asemănare între lumina soarelui și harul Spiritului Sfânt care încălzește, luminează sufletele, dar mai cu seamă dă viață, este izvorul vieții". "Mulțumim lui Dumnezeu în această zi de duminică pentru că putem participa la sfânta jertfă liturgică, adevărat izvor de viață. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că a oferit Bisericii, pe lângă Sfintele Taine, izvoare de sfințenie și alte adevărate oaze de viață vie - comunitățile de viață consacrată, podoaba Bisericii, prin care izvoarele harului se revarsă asupra noastră, a credincioșilor prin mijlocirea rugăciunilor persoanelor consacrate, a mortificărilor, a ascezei pe care ele o fac în locașul mănăstiresc. În mod particular îi mulțumim lui Dumnezeu astăzi, în ziua de sărbătoare a hramului acestei mănăstiri, pentru că, în general, orice locaș de cult trebuie să aibă un sfânt care să mijlocească de acolo, din înaltul cerului, asupra locașului sau persoanelor care îi sunt încredințate". "Provincia Ordinului Sfântului Vasile cel Mare are ca hram al acestei mănăstiri pe Sfânta Macrina", a subliniat Preasfinția Sa, oferind câteva referințe din viața acestei sfinte, "care s-a născut în secolul al IV-lea într-o familie sfântă, în care strălucește lumina Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigore de Nissa". În duminica vindecării orbilor, PS Florentin a făcut tuturor o invitație la a-și aduce aminte de harurile pe care le-au primit "începând cu chemarea la viață, cu harul Botezului, cu harul chemării personale - al drumului pe care îl săvârșim profesional dar și spiritual în viață, toate acestea fiind daruri pe care le primim de la Dumnezeu. La umbra Sfintei Macrina, aici, împreună cu cuvioasele surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, suntem invitați să ne deschidem sufletele și să privim cum soarele Cristos este în sufletele noastre și luminează - aceea să fie lumina care să însoțească viața noastră pentru ca să fim și noi transformați în lumină și, așa cum Cristos spune apostolilor Săi, 'așa să lumineze lumina voastră în lume, pentru ca ei, privindu-vă pe voi, să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri'". (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2026-07-25 03:34:53
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1