A trecut la Domnul pr. Daniel Râtan OFMConv - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A trecut la Domnul pr. Daniel Râtan OFMConv

[2012-09-08]
Vineri, 7 septembrie 2012, în jurul orei 17.30, la doar 37 de ani, a trecut la cele veșnice pr. Daniel Râtan, din comunitatea Fraților Minori Conventuali din Negrești Oaș, jud. Satul Mare. Pr. Daniel Râtan s-a născut la 18 august 1975, în comuna Gherăești, jud. Neamț, fiind al șaselea dintre cei șapte copii ai soților Petru și Maria, citim pe Ercis.ro. Între 1981-1991 a urmat școala primară, gimnazială și pe cea complementară în comuna natală. În 1992 a fost admis în Seminarul Liceal Franciscan din Roman. După absolvirea liceului, în anul 1996, a intrat în Noviciatul Ordinului Fraților Minori Conventuali din Luizi-Călugăra, jud. Bacău, pe care l-a încheiat cu profesiunea temporară la data de 6 septembrie 1997. În anii care au urmat, între 1997-2003, și-a continuat formarea filosofică și teologică la Institutul Teologic Franciscan din Roman. La 1 septembrie 2001 a făcut profesiunea solemnă, intrând definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali. La 27 august 2002 a fost numit colaborator al echipei formative din Seminarul Liceal Franciscan, slujire în care a rămas până în 2005.
La 4 octombrie 2002 a fost hirotonit diacon, iar la 28 iunie 2003 a fost hirotonit preot de Excelența Sa Arhiepiscopul Jean-Claude Perisset, la acea vreme Nunțiu apostolic în România. La 1 septembrie 2005 s-a decis transferarea sa în Conventul "Trupul și Sângele Domnului" din Târgu Trotuș pentru a sluji ca vicar parohial, însă, după doar o lună, la 1 octombrie 2005, a fost numit responsabil cu tipărirea cărților religioase, intrând în Conventul "Sfântul Anton de Padova" din Roman. La 1 octombrie 2007 a fost numit Guardian în același Convent. După expirarea mandatului de Guardian, în 2008, a continuat apostolatul tipăriturilor religioase până în vara acestui an când, de acord cu ministrul provincial, a decis să facă o experiență în comunitatea din Negrești Oaș, jud. Satul Mare, unde ar fi trebuit să primească obediența la 1 octombrie. Aici, însă, l-a aflat "Sora Moarte", în seara zilei de 7 septembrie 2012, în jurul orei 17.30, decesul survenind în urma unui infarct. Înmormântarea va avea loc la Gherăești, marți, 11 septembrie 2012, începând cu ora 10.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-07-28 11:23:31