Funeraliile pr. Daniel Râtan la Gherăești[2012-09-12]Pr. Daniel Râtan, decedat în ziua de 7 septembrie 2012, a fost condus pe ultimul drum marți, 11 septembrie 2012, în Gherăești, localitatea sa natală. Funeraliile s-au desfășurat începând cu ora 10, când s-a celebrat Sfânta Liturghie în biserica parohială, aflăm de pe Ercis.ro. L-au condus pe ultimul drum Episcopul Diecezei de Iași, PS Petru Gherghel, un număr mare de preoți și persoane consacrate, cei dragi din familie și mulți credincioși din Gherăești, Negrești-Oaș, Roman și localitățile învecinate, prieteni și colaboratori ai săi. Trupul neînsuflețit al pr. Daniel Râtan a ajuns la Gherăești luni, 10 septembrie, după ce mai întâi, la Negrești-Oaș, comunitatea în care a trăit părintele în ultimele luni, s-a celebrat o Liturghie cu prohod în seara de duminică, 9 septembrie, prezidată de PS Eugen Schonberger, Episcopul Diecezei de Satu Mare, care la sfârșitul celebrării i-a spus părintelui: "Mergi în pace, frate Daniel, și nu ne uita, căci nici noi nu te vom uita".Liturghia din ziua înmormântării a început la ora 10, printr-o procesiune de la casa parohială. Alături de Episcopul Petru Gherghel s-au aflat pr. Emilian Cătălin, ministrul provincial al Fraților Minori Conventuali din România, aproximativ 100 de preoți, veniți din toate părțile - mulți dintre ei fiind colegi ai părintelui răposat din promoția 2003 - consăteni, colaboratori și mulți prieteni. La începutul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Petru Gherghel i-a îndemnat pe toți să se roage ca Dumnezeu să fie îndurător cu sufletul răposatului preot, să i se ierte păcatele și să îl răsplătească pe pr. Daniel pentru slujirea pe care a adus-o Bisericii prin activitățile care i-au fost încredințate. La predică, pr. Emilian Cătălin a amintit că evenimentul tragic al încetării din viață a pr. Daniel, cunoscut ca administratorul Editurii Serafica în ultimii șapte ani, a îndurerat profund și i-a invitat pe toți să trăiască această încercare cu mare încredere în mila și iubirea lui Dumnezeu, însuflețiți de speranța în învierea lui Cristos. Totodată, acest eveniment trebuie să fie o pildă din care să învățăm să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții făcut nouă în frații noștri, să ne îngrijim de viața și sănătatea noastră, să ne păstrăm sufletul curat fără a-l împovăra de păcate, pentru că nu știm niciodată clipa când Domnul ne cheamă, iar în felul acesta sufletul nostru să fie liber să zboare cât mai ușor spre cer. După Sfânta Liturghie, celebranții și credincioșii s-au îndreptat spre cimitir, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al pr. Daniel a fost depus într-un mormânt din cavoul preoților. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-07-29 20:25:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1