Prezența Bisericilor Răsăritene este o bogăție pentru comunitatea catolică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prezența Bisericilor Răsăritene este o bogăție pentru comunitatea catolică

[2012-10-01]
Secularismul apusean stă la baza crizei economice mondiale și amenință viitorul Ucrainei, le-a spus Episcopilor canadieni capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. "Actuala criză economică este doar un simptom al unei mult mai profunde crize spirituale și culturale", a spus Arhiepiscopul Sviatoslav Shevchuk în fața adunării plenare anuale a Conferinței Episcopale Canadiene în data de 25 septembrie 2012. "Societatea apuseană respinge vechile structuri și valori morale, GPS-ul ei moral nu are puncte fixe de referință". Arhiepiscopul Shevchuk a spus că Biserica trebuie să își găsească un "nou curaj" pentru a proclama adevărul Evangheliei în societatea contemporană, pentru a oferi "o ancoră și o busolă".
El a amintit din istoria Uniunii Sovietice faptul că "separarea dintre Biserică și stat a devenit separarea valorilor credinței de societate". "Totuși, misiunea noastră este aceea de a predica tuturor Cuvântul lui Dumnezeu și a fi un semn constant al prezenței iubitoare a lui Dumnezeu, prin slujirea socială". "Să nu ne temem de totalitarismul corectitudinii politice și să spunem adevărul, indiferent pe cine am putea ofensa, fie că este vorba despre căsătoriile homosexuale sau despre genocidul avortului". El a amintit că "atât de mulți martiri și mărturisitori au suferit din cauza credinței în ultimul secol. Fie ca exemplul și mărturia lor să constituie o inspirație pentru noi toți". Ucraina se confruntă cu provocări sociale și economice și s-a schimbat dramatic; ea pare "sfâșiată între vechile influențe și noile încercări de a se integra în comunitatea europeană". "Majoritatea cetățenilor ucraineni nu se identifică cu nici o Biserică existentă, dar au o foame de Dumnezeu și sunt deschiși față de munca misionară a Bisericii. În aceste circumstanțe, experiența noii evanghelizări, pe care ne-o însușim treptat, poate deveni o comoară de preț".
Biserica Greco-Catolică Ucraineană marchează a 100-a aniversare a sosirii primului ei Episcop în Canada. Arhiepiscopul Shevchuk a prezidat, în perioada 9-16 septembrie, Sinodul Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Ucrainene din întreaga lume în Winnipeg, și a mulțumit Episcopilor catolici canadieni pentru "spiritul lor fratern de cooperare". "Frații mei Episcopi de aici din Canada apreciază mult sprijinul și înțelegerea pe care Biserica noastră o primește în Canada. Acest lucru nu se întâmplă și în alte părți ale lumii. Există astăzi zeci de mii de muncitori care au migrat din Ucraina în diferite țări europene. De aceea este atât de important pentru noi să împărtășim în lumea întreagă experiența noastră canadiană, arătând că prezența Bisericilor Răsăritene, cu tradițiile și structurile lor, nu este o amenințare ci o bogăție pentru comunitatea catolică".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2026-07-20 16:19:41