Arhiepiscopul Chaput: să fii sfânt e tot ce contează[2012-11-20]La o conferință despre credință și evanghelizare, Arhiepiscopul Charles J. Chaput de Philadelphia le-a spus participanților că sfințenia este singurul lucru important în viața unei persoane. "Singurul lucru care contează este să fii sfânt. Așa trebuie să fii. Aceasta trebuie să devii", a spus prelatul la un congres desfășurat în 16 noiembrie în Philadelphia. Arhiepiscopul Chaput și-a început intervenția, intitulată "Înnoirea Bisericii și a misiunii ei în Anul Credinței", discutând despre natura credinței. A spus că Crezul nicean, recitat duminica la Liturghie, este "cadrul și mărturisirea fundamentală" pentru credința catolică. "Cu cât înțelegem mai puțin cuvintele Crezului și sensul dincolo de cuvinte, cu atât ne îndepărtăm mai mult de identitatea noastră catolică - și devenim mai confuzi despre cine suntem noi, creștinii, cu adevărat". Prelatul a subliniat importanța integrității personale și rolul Liturghiei duminicale în formarea vieților noastre pentru restul săptămânii."Trebuie să ne asumăm în inimă ceea ce auzim și ceea ce spunem în cultul nostru public. Altfel, încetul cu încetul, devenim neonești." Credința, a spus el audienței, "este încrederea în lucruri nevăzute, bazată pe cuvântul cuiva pe care îl știm și îl iubim - în acest caz Dumnezeu... Doar o întâlnire vie și o relație vie cu Isus Cristos poate susține credința." Apoi a reflectat la starea actuală a Bisericii Catolice din SUA. "Peste 70 de milioane de americani se declară catolici. Dar la nivel practic nu diferă de ceilalți ca viziuni, gusturi și comportamente. [...] Într-un fel, puterea politică și economică, dependența de confort, consumismul și industria divertismentului, ne-au făcut proști." Ca răspuns la această situație, Arhiepiscopul Chaput i-a îndemnat pe toți la pocăință și convertire. În contextul unei populații catolice care nu poate fi distinsă de publicul general, el a propus o examinare a conștiinței. "Trebuie să ne întrebăm: Ce doresc să însemne viața mea? Dacă pretind că sunt catolic pot să dovedesc prin comportamentele mele? Când mă rog? Cât de des merg la Spovadă? Ce fac pentru săraci? Cum îi slujesc pe nevoiași? Îl cunosc cu adevărat pe Isus Cristos? Pe cine duc eu la Biserică? Câtor tineri le-am cerut să își analizeze vocația? Cât timp am petrecut vorbind despre Dumnezeu cu soția mea / soțul meu, cu copiii și cu prietenii? Cât de bine și cât de des ascult voia lui Dumnezeu pentru viața mea?" Mai apoi Arhiepiscopul a vorbit despre transformarea creștinului, dându-l exemplu pe Sf. Thomas Morus. Acesta a fost laic și om de stat, cancelar al Angliei sub regele Henric al VIII-lea. Credința sa catolică l-a făcut să se opună divorțului și recăsătoriei regelui Henric, iar în cele din urmă a fost martirizat în 1535. Pentru Ziua Recunoștinței prelatul le-a dat ca temă participanților la conferință să vadă un film din 1966 despre acest sfânt, intitulat "A Man for All Seasons". "Mai presus de toate, Morus a fost un om cu o credință și practică profund catolică. A trăit ceea ce spunea că crede. A avut prioritățile în ordinea corectă. A fost soț și tată." Morus, a spus Arhiepiscopul Chaput, este un exemplu pentru toți catolicii. "Toți suntem chemați la martiriu. Aceasta înseamnă cuvântul martir (martor): este cuvântul grec pentru 'mărturie'. Poate că vom suferi, poate nu, pentru iubirea ce i-o purtăm lui Isus Cristos. Dar suntem clar chemați să fim martiri (martori)." Prelatul și-a încheiat discursul subliniind că a deveni un sfânt, ca Thomas Morus, este acel lucru unic necesar în viața fiecăruia. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 977, Ultimul acces: 2026-07-30 22:30:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1