Un Glas[2013-02-25]Daniel Ionita, 1990.În țara ce fără de grijă se-nchină La tot ce lucește, și pune temei Pe tot ce își zice ca este lumina, Din puțuri crăpate te-mbie să bei De toate s-aduni din grămezile sorții, S-aduni și să iei (ce prostie să dai!) Și-apoi te imbie-n câmpiile morții, Și-ți zice că-i poarta ce duce spre rai. Ridică paharul norocului, vesel. O viaț-are omul, ferice de el! Oțetul uitarii-n burete tu țese-l Și dă-i-l sa-l sugă, să uite la fel. Cărarea ce-a-ngustă, prea grea îți apare, Și cine-s nebunii ce-apucă pe ea?! Căci ce bucurie și ce alinare Să fie in cruce, poruncă și stea? Și cum poate duhul să mâne cuvantul? De ești orb să vezi, și de vezi să fii orb. Și cum poti sa umpli cu vestea pamântul Când oamenii-și sapă amarul și-l sorb? Dar apa cea vie, de secole curge. Puțini se opresc ca să curețe-n ea vorbire și faptă, și cuget, în sânge. În noapte, câțiva doar pornesc după stea. E greu să lovești cu călcâiul țepușul, Pustia sa-ți fie tovarăș mereu. Căci dosnic și greu, și pieptiș e urcușul Pe-al Golgotei munte mormânt pentru eu. Dar Cel ce ridica din negura firea, Ființei suflare și cuget a dat. El nu se întoarce să-și neage vestirea, Cuvântu-I e rod, iară rodu-i bogat. Ferice, El zice, de-n cale-ți amarul Cu lacrimi și ochii, și fața-ți înfruntă. Căci eu m-am legat ca s-o șterg, și paharul Cu drojdii să-l sorb. Nu te teme, ci cântă. Ferice, povara pe umeri ce-o duci E-a me, deci mi-o lasă, pășește în tihnă. Cu munci și cu chinuri tu nu poți să urci De vrei ca să intri-n plăcuta-mi odhihnă. Și pacea ce-o cauți nu-i umbră, nici vânt, De-s lupte, necazuri, război, fii ferice. Căci eu îți sunt pace, si eu îți sunt scut, Și eu îți sunt totul. E viu cel ce-ți zice. In negura lumii șoptirea-i s-aude. Un strigăt în noapte, chemare de dor. Și fruntea-i străpunsă s-apleacă s-asculte. Răspuns El așteaptă. Un glas. Salvator. Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1197, Ultimul acces: 2026-04-12 13:51:46
|
Timp total: 0,51s...
[]:1