Întâlnire națională a responsabilelor comunităților de terezine[2013-02-25]"Viața de credință în Institutul Secular 'Sfânta Tereza a Pruncului Isus'" a fost tema întâlnirii naționale a responsabilelor tuturor comunităților de terezine - membre ale Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", găzduită de Mănăstirea "Don Orione" din Iași în ziua de 23 februarie 2013, citim pe Ercis.ro. Ziua a debutat cu cântarea Laudelor, după care a conferențiat pr. George Pastiu, asistent spiritual (Lugano-Elveția), care a prezentat "Persoana lui Isus, principiu și temei al credinței". Maria Tereza, directoarea Institutului, a vorbit despre "Viața de credință în Isus în spiritualitatea institutului nostru secular". În continuare, Elena Matei a conferențiat despre "Mărturii de credință în Isus prezente în Evanghelia după Ioan", vorbind despre Nicodim, samariteanca, orbul din naștere, iar Mariana Cornea (Huși) a prezentat "Viața de credință în comunitatea parohială - câteva experiențe concrete".Sfânta Liturghie de la ora 11.30 a fost prezidată de pr. prof. Anton Despinescu, de la Institutul Romano-Catolic "Sfântul Iosif "din Iași, care este spiritualul terezinelor din Iași, concelebranți fiind pr. Gabriel Bucur, paroh la Poiana Micului (Suceava), și pr. Andrei Staszkovian, spiritualul terezienelor din Bacău. După masa de prânz, Ana Toma din Huși a împărtășit câteva aspecte din bucuria de "A fi creștin în mediul în care trăim zi de zi". Elena Matei a anunțat programul exercițiilor spirituale din anul 2013, la Luncani, în perioada 4-7 iulie, la care predicator și spiritual va fi pr. Benone Farcaș, Chișinău. Ziua s-a încheiat cu recitarea Vesperelor și cu cântece dedicate Fecioarei Maria și Sfintei Tereza. La Casa "Sfântul Iosif" din Iași, sâmbătă, 13 aprilie 2013, se vor reuni toate terezinele din țară, pentru o zi de reculegere cu tema "Slujirea lui Cristos și a Bisericii". (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1109, Ultimul acces: 2026-04-18 12:59:16
|
Timp total: 0,42s...
[]:1