Cardinalul Antonio Canizares Llovera și sprijinul pentru Summorum Pontificum[2013-03-01]Următorul material este o prezentare semnată de Alberto Carosa pentru "Inside the Vatican", apărută în cadrul topului pe care l-a întocmit această publicație cu personalitățile anului 2012. Cum numele prefectului Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor se regăsește adesea în listele de "papabili", preluăm în continuare prezentarea, așa cum se regăsește în articolul pe luna februarie al revistei electronice Lumea Catholica, pentru a-l cunoaște ceva mai bine pe acest prelat deosebit.Includerea Cardinalului Dario Castrillon Hoyos, fost prefect al Congregației pentru Cler și fost președinte al Comisiei Ecclesia Dei, între personalitățile anului 2009 a fost motivată de zelul său apostolic extraordinar în susținerea angajamentului Papei Benedict al XVI-lea de recuperare a sacrului în Biserică, prin implementarea documentului motu proprio "Summorum Pontificum". Loial dorințelor Sfântului Părinte, el a mers dincolo de mandatul său, nelimitându-se la predicare, ci și practicând ceea ce predica. Și ce mod mai bun de a predica există decât acela prin exemplu? Cardinalul Antonio Cańizares Llovera, prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, pare a fi preluat - la 3 noiembrie 2012 - ștafeta de la Cardinalul Castrillon Hoyos, devenind personalitatea numărul 1 din Vatican care sprijină aplicarea "Summorum Pontificum", așa cum dorește Sfântul Părinte. La acea dată, prelatul a celebrat o Liturghie solemnă în ritul extraordinar la altarul principal al Bazilicii San Pietro, marcând încheierea pelerinajului internațional "Una Cum Papa Nostro" ("Împreună cu al nostru Papă"), organizat de "Coetus Internationalis pro Summorum Pontificum", un grup de organizații catolice tradiționaliste din numeroase țări, al cărui scop este să îi reunească pe toți cei ce sprijină "Summorum Pontificum", într-un gest public de sprijinire a Papei Benedict al XVI-lea, în contextul Anului Credinței și al aniversării a cinci ani de la emiterea acelui motu proprio. A fost a patra Liturghie celebrată în ultimii trei ani în ritul extraordinar în Bazilica San Pietro. Decizia Cardinalului Cańizares este cu atât mai semnificativă și mai curajoasă cu cât chiar cu câteva zile înainte de 3 noiembrie, nu se știa sigur cine va celebra, și se spune că mai mulți înalți prelați au refuzat să celebreze ei. Decizia prefectului este semnificativă și privind la simbolismul profund atașat celebrării. Intrarea credincioșilor tradiționaliști în Bazilica San Pietro, într-o impunătoare procesiune și pe fundalul rugăciunilor și imnurilor tradiționale, prin intrarea principală deschisă special pentru ei, a fost văzută ca acceptarea lor definitivă și deplină în Biserică; iar faptul că celebrantul a fost păzitorul fidelității liturgice a comunicat de asemenea acceptarea definitivă și deplină a vechiul rit, așa-numitul rit extraordinar (Liturghia tridentină). Înseamnă că credincioșii catolici tradiționaliști nu mai sunt doar tolerați de Roma. Ei au fost acum recunoscuți și primiți ca fii deplini ai Maicii Bisericii și ca parte integrală a corpului de catolici aflați în comuniune deplină cu Pontiful Roman. Liturghia a fost precedată de un mesaj în franceză și italiană trimis de Papa prin secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone. "Cu ocazia pelerinajului internațional la Roma pentru a cincea aniversare a documentului motu proprio 'Summorum Pontificum', Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea transmite saluturile sale cordiale tuturor participanților, asigurându-i de rugăciunile sale fierbinți", se spunea în mesaj. "Prin acest motu proprio, Sfântul Părinte a dorit să răspundă așteptărilor credincioșilor care sunt atașați de formele liturgice anterioare. De fapt, așa după cum scria în scrisoarea de prezentare a documentului motu proprio, este bine să se conserve bogățiile care s-au dezvoltat în credința și rugăciunea Bisericii, să li se dea spațiul cuvenit, recunoscând în același timp pe deplin valoarea și sfințenia formei ordinare a ritului roman. În acest An al Credinței, promulgat într-un timp în care Biserica celebrează 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, Sfântul Părinte îi invită pe toți credincioșii să își manifeste într-un mod special unitatea în credință. Astfel ei vor fi cu adevărat creatori ai noii evanghelizări. Încredințându-i pe toți participanții la pelerinajul la Roma mijlocirii materne a Fecioarei Maria, Sfântul Părinte transmite tuturor binecuvântarea sa apostolică." În predica sa, Cardinalul Cańizares a reflectat asupra devotamentului față de Papa al pelerinilor adunați în Bazilică. "Noi, toți participanții la această Sfântă Liturghie, dorim să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toată lucrarea Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în special pentru motu proprio 'Summorum Pontificum', care este un dar pentru întreaga Biserică", a spus prelatul. "Dorim de asemenea ca prezența noastră, a pelerinilor reuniți aici, să fie un semn și o mărturie a sprijinului nostru filial și iubitor pentru Sfântul Părinte, în condițiile dificile de astăzi. Dorim să participăm la impulsul evanghelizator pe care Papa, păstorul suprem al Bisericii, dorește să îl dea întregii Biserici, oferindu-i din nou tinerețea liturgiei tradiționale." Întrebat de ce a acceptat să celebreze Liturghia, Cańizares a spus: "Am fost de acord deoarece a fost o cale de a arăta oamenilor că este normal să folosim misalul din 1962: există două forme ale aceluiași rit, dar un singur rit, astfel că este normal să îl folosim în timpul celebrărilor Liturghiei. Am celebrat deja de mai multe ori Liturghia după misalul introdus de Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea și o voi mai face din nou cu bucurie." (Sursa: Revista Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1217, Ultimul acces: 2026-04-11 17:36:30
|
Timp total: 0,39s...
[]:1