Cardinalul venezuelean va oficia o Liturghie pentru presedintele decedat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cardinalul venezuelean va oficia o Liturghie pentru președintele decedat

[2013-03-07]
Cardinalul Jorge Urosa Savino, Arhiepiscop de Caracas și primat al Venezuelei, va celebra o Liturghie solemnă în Roma pentru președintele decedat Hugo Chavez. Un comunicat din partea Arhiepiscopiei de Caracas a amintit de prezența Cardinalului la Roma, pentru a participa la Conclavul pentru alegerea următorului Papă. Nicolas Maduro, vice-președintele Venezuelei, a anunțat moartea liderului venezuelean în după-amiaza zilei de marți, 5 martie 2013. Președintele Chavez, în vârstă de 58 de ani, a murit din cauza cancerului la ora 4.25 pm, la Spitalul Militar din Caracas. "Cardinalul Urosa, Arhiepiscop de Caracas, va celebra o Liturghie funerară solemnă în Roma, la data și locul care vor fi anunțate în scurt timp. Toți venezuelenii care doresc să facă acest lucru sunt invitați să participe la ceremonia religioasă pentru a se ruga pentru odihna veșnică a președintelui Chavez", se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.
Cardinalul a transmis condoleanțele sale familiei președintelui decedat și a îndemnat ca, având în vedere moartea acestuia, "să fie aplicate mecanismele prevăzute în Constituție" și ca toate sectoarele să promoveze "calmul și armonia în rândul populației". La rândul său, secretarul general al Conferinței Episcopale Venezuelene, Episcopul auxiliar Jesus Gonzalez de Zarate, de Caracas, a făcut apel la "unitatea națională", vorbind despre "evenimentul dureros" al morții președintelui, amintind că "moartea nu este finalul vieții noastre; moartea deschide calea către o viață în deplină fericire, cu Dumnezeu Tatăl nostru". În mai multe ocazii în trecut, Episcopii din Venezuela au făcut apel la popor pentru a se ruga pentru președinte.
În luna februarie, la începutul Postului Paștilor, Cardinalul Urosa i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru sănătatea lui Hugo Chavez. Biserica Catolică din Venezuela s-a rugat de asemenea pentru pace, calm și armonie în țară după moartea președintelui. Guvernul venezuelean va organiza funeralii de stat pentru președintele decedat Hugo Chavez în ziua de vineri, 8 martie, au informat marți seara vice-președintele și ministrul de externe, Elias Jaua, declarând de asemenea șapte zile de doliu oficial. Ceremonia va avea loc la ora 10 am, ora locală, la Academia Militară din Caracas. Sicriul cu trupul președintelui defunct va fi dus acolo de la spitalul în care și-a petrecut ultimele două săptămâni. Cortegiul funerar va parcurge străzile capitalei venezuelene, și se așteaptă o participare numeroasă la acesta.
Surse din Venezuela au declarat că în ultimele săptămâni ale vieții sale, Hugo Chavez a cerut îndrumare spirituală și de asemenea să primească Sacramentele. De când a preluat puterea în 1999, Chavez a fost în conflict continuu cu Biserica Catolică, Episcopii avertizând asupra riscurilor și exceselor agendei sale socialiste. În anul 2002, i-a acuzat pe Episcopii venezueleni că sunt o "tumoare" pentru țelurile sale revoluționare și a cerut ca Vaticanul să nu intervină în afacerile interne ale țării. În ultimii ani, Chavez a participat ocazional la servicii religioase ale diferitelor denominațiuni creștine, dar a surprins presa în aprilie 2012 când a participat la serviciile din Săptămâna Sfântă din biserica catolică din orașul său natal, Barinas. El a purtat la gât un rozariu și s-a rugat pentru tărie în lupta lui cu boala. În luna iulie a anului trecut, Chavez a făcut publică cererea sa de a se întâlni cu Episcopii catolici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 948, Ultimul acces: 2026-04-01 13:13:25