La Civilta Cattolica: un nou format, noi rubrici, deschidere pe internet - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

La Civilta Cattolica: un nou format, noi rubrici, deschidere pe internet

[2013-04-06]
În dimineața zilei de vineri, 5 aprilie 2013, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc o conferință de presă de prezentare a noii versiuni, tipărite și digitale, a publicației iezuite "La Civilta Cattolica" (Civilizația Catolică), publicată în italiană la Roma. Au vorbit la conferință Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale; Mons. Antoine Camilleri, subsecretar pentru relațiile Sfântului Scaun cu statele; și pr. Antonio Spadaro SJ, director al periodicului amintit. "La Civilta Cattolica", a explicat pr. Spadaro, "este cea mai veche revistă italiană dintre cele care nu au avut vreo întrerupere în publicarea lor. În fiecare dintre cele 12 luni din an, de 163 de ani încoace, este publicată o revistă de peste 100 de pagini. Este o revistă culturală cu articole scrise doar de iezuiți. Editorii ei sunt specialiști, dar folosesc un limbaj pe înțelesul cititorilor care nu sunt 'experți' [în diferitele domenii]".
"Înființată în 1850, La Civilta Cattolica caută să împărtășească o experiență intelectuală luminată de credință și profund angajată în viața culturală, socială, economică, politică, artistică și științifică din epoca noastră. Nu dorește să își împărtășească reflecțiile doar în cadrul lumii catolice, ci cu oricine care caută surse de formare de încredere, capabile să dezvolte judecata personală... Prin tradiția și natura sa, La Civilta Cattolica exprimă o formă 'înaltă' de jurnalism cultural... Nu intenționăm doar să 'urmărim' și să comentăm evenimentele sau ideile culturale care au fost deja formulate. În măsura posibilului, dorim să surprindem ideea la ceea ce va fi, să anticipăm tendințe și evenimente, să prevedem impactul acestora, să ținem trează atenția cititorilor noștri".
Referindu-se la schimbările prin care va trece revista, pr. Spadaro a arătat că "din 1850 în 1933, articolele revistei nu au fost semnate, pentru a transmite ideea că ele nu erau expresia unui individ, ci mai degrabă a unei comunități: a așa-numitul 'colegiu al scriitorilor', care era de fapt compus din șapte iezuiți. Astăzi mai mult ca niciodată, însă, cultura noastră este diversificată. În respect față de trecut, așadar, prezența semnăturilor internaționale ale părinților iezuiți și temele tratate vor crește, chiar dacă revista va rămâne întotdeauna în grija redacției consacrate". "La Civilta Cattolica nu și-a schimbat formatul din 1970 încoace. Este pentru prima oară în cei 163 de ani ai revistei când designul ei grafic a fost supus unui plan concret și coordonat, care merge de la o refacere a structurii... la o versiune pentru tablete".
"În termeni structurali, rubrica cu reportaje va dispărea, deoarece lumea noastră este una în care în care reportajele țin de ziarele cotidiene sau de blogurile care publică în timp real. Ne vom concentra în schimb pe 'punți', adică pe reflecții, evaluări critice, argumente, și chiar pe cele mai actuale evenimente contemporane, mulțumită rubricii 'Focus', care va consta în articole legate de evenimente din politică, economie, scena internațională, societate și legislație. Reflecțiile despre Biserică vor avea un loc fix în inima, adică în centrul revistei. Vor fi adăugate rubrici noi, precum 'Profil' și 'Interviu'. Revista va deveni de asemenea disponibilă pentru a fi consultată și de pe tablete, cu aplicații pentru iPad, iPhone, Android, Kindle Fire și Windows 8. În momentul de față pot fi descărcate ultimele două numere ale revistei: ultimul din vechea versiune și primul din noua versiune".
"Astăzi, comunicarea înseamnă tot mai puțin 'a transmite' știri și mai mult 'a împărtăși' cu alții puncte de vedere și idei. De aceea, conținutul revistei, în forma lui esențială, a fost 'deschis' către rețelele sociale pentru citire, împărtășire, comentare și dezbatere în modurile specifice din acea arenă: nu pe situl nostru ci pe acelea precum Facebook și Twitter". "În plus, mulțumită colaborării cu Google, a fost lansat un proiect pentru a face accesibile pe internet toatele numerele publicate din 1850 până în 2008. Google a prelucrat digital toate volumele pentru proiectul Google Books, prin acorduri cu mai multe biblioteci din Europa și Statele Unite. Numerele care sunt încă protejate de legea drepturilor de autor vor fi făcute acum disponibile cu permisiunea noastră".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 906, Ultimul acces: 2026-07-22 11:02:29