Fericiți cei care cred că Cristos este Milostivirea întrupată[2013-04-07]În ziua de duminică, 7 aprilie 2013, ultima zi a Octavei Pascale, Papa Francisc a recitat la amiază rugăciunea tradițională din perioada pascală, Regina Coeli, împreună cu pelerinii din Piața San Pietro. Sfântul Părinte a amintit că este și Duminica Milostivirii Divine, legată în mod special de Papa Ioan Paul al II-lea, subliniind că pacea adevărată și profundă vine din întâlnirea cu milostivirea lui Dumnezeu.Iubiți frați și surori! Bună ziua! În această duminică, ce încheie Octava Pascală, reînnoiesc către toți urarea pascală cu înseși cuvintele lui Isus înviat: "Pace vouă!" (Ioan 20,19.21.26). Nu este un salut, și nici o simplă urare: este un dar, mai mult, este darul prețios pe care Cristos îl oferă discipolilor Săi după ce a trecut prin moarte și prin infern. Dăruiește pacea, așa cum promisese: "Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea" (Ioan 14,27). Această pace este rodul victoriei iubirii lui Dumnezeu asupra răului, este rodul iertării. Chiar așa este: adevărata pace, aceea profundă, vine din trăirea experienței milostivirii lui Dumnezeu. Astăzi este Duminica Milostivirii Divine, din dorința Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care a închis ochii în această lume tocmai în ajunul acestei sărbători. Evanghelia lui Ioan ne spune că Isus le-a apărut de două ori Apostolilor închiși în Cenacol: prima dată, chiar în seara Învierii, și atunci nu a fost de față și Toma, care a spus: dacă eu nu văd și nu ating, nu cred. A doua oară, opt zile mai târziu, a fost prezent și Toma. Isus i-a adresat tocmai lui invitația la a privi rănile, a le atinge; și Toma a exclamat: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" (Ioan 20,28). Isus i-a spus atunci: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut" (v. 29). Și cine au fost cei care au crezut fără să vadă? Alți discipoli, alți oameni din Ierusalim care, fără a-l fi întâlnit pe Isus înviat, au crezut pe baza mărturiei Apostolilor și a femeilor. Acesta este un cuvânt foarte important despre credință, putem să îl numim fericirea credinței. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut: aceasta este fericirea credinței! În orice timp și în orice loc sunt fericiți cei care, prin Cuvântul lui Dumnezeu, proclamat în Biserică și mărturisit de creștini, cred că Isus Cristos este iubirea lui Dumnezeu întrupată, Milostivirea întrupată. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi! Isus le-a dat Apostolilor, împreună cu pacea Sa, pe Duhul Sfânt, pentru ca să poată răspândi în lume iertarea păcatelor, acea iertare pe care doar Dumnezeu o poate da, și care a costat Sângele Fiului (cf. Ioan 20,21-23). Biserica este trimisă de Cristos înviat să transmită oamenilor iertarea păcatelor, și a face astfel să crească Împărăția iubirii, a semăna pacea în inimi, pentru ca să pătrundă și în relații, în societate, în instituții. Spiritul lui Cristos înviat este cel care alungă teama din inimile Apostolilor și îi face să iasă din Cenacol pentru a vesti Evanghelia. Să avem și noi mai mult curaj pentru a mărturisi credința în Cristos înviat! Nu trebuie să ne temem să fim creștini și să trăim ca și creștini! Trebuie să avem acest curaj, de a merge și a-l vesti pe Cristos înviat, pentru El este pacea noastră, El a făcut pacea, cu iubirea Sa, cu iertarea Sa, cu sângele Său, cu milostivirea Sa. Iubiți prieteni, astăzi după-amiază voi celebra Euharistia în Bazilica San Giovanni in Laterano, care este Catedrala Episcopului Romei. Să o rugăm împreună pe Fecioara Maria pentru ca să ne ajute, Episcop și Popor, să umblăm în credință și în iubire, având întotdeauna încredere în milostivirea Domnului: El ne așteaptă mereu, ne iubește, ne-a iertat cu sângele Său și ne iartă de fiecare dată când mergem la El să îi cerem iertare. Să avem încredere în milostivirea Lui! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 835, Ultimul acces: 2026-07-25 02:27:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1