Crin Antonescu: Cred că statul trebuie să fie laic[2013-04-19]"Eu sunt un om religios, nu pot avea această pretenție. Sunt creștin ortodox. Cred însă că statul trebuie să fie laic. Dacă aflu de cineva că e ateu nu sar cu pietre și nu discut despre om ca și cum ar fi bolnav. Dacă am ocazia, pot să încerc să pornesc activitatea evanghelizatoare pe lângă el și să îi spun "totuși, mai gândește-te, poate totuși există Dumnezeu". (...) Dar noi vorbim de un document prin excelență politic, făcut pentru toți, pentru oameni de diferite religii, de diferite convingeri, inclusiv atei", a declarat Crin Antonescu, joi seară, la Digi 24.În ceea ce privește posibilitatea ca Biserica să aibă reprezentanți permanenți în Parlament, Antonescu nu crede că este "esențial" ca ideea să fie pusă în practică. "Se vehiculează ideea senatorilor de drept, în care, sigur, capii Bisericii Ortodoxe să figureze. Dacă vom avea senatori de drept, mi se pare firesc, nu? - președintele Academiei sau patriarhul să fie senator de drept. Nu știu dacă ideea aceasta va trece. Eu nu cred, cu toată prețuirea mea de conservator față de Biserica Ortodoxă, că e nevoie, că nu e esențial dacă niște lideri spirituali, dacă patriarhul, să spunem, sau mitropoliții sunt membri în Senat sau nu, nu e esențial. Dacă vor să joace și joacă oricum un rol proeminent și fertil în societate, asta o pot face fără să fie membri de partid", a afirmat Crin Antonescu. Liderul liberalilor crede că ar trebui ca în Constituție să apară sintagma de "republică laică" pentru că aceasta ar clarifica o serie de lucruri. "Eu aș fi de părere să apară, pentru că acest lucru nu îngrădește cu nimic libertatea religioasă, libertatea de exprimare religioasă, în schimb garantează și clarifică niște lucruri", a explicat Antonescu. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-07-25 03:58:09
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1