Papa Francisc: O Biserică ce spune "da" Duhului Sfânt[2013-05-02]Când nu îi permitem Duhului Sfânt să lucreze, diviziunile din sânul Bisericii cresc. Acesta a fost mesajul central al predicii Papei Francisc din această dimineață, de la Liturghia concelebrată cu Cardinalul Albert Malcolm Ranjith Patabendige, Arhiepiscop de Colombo, Sri Lanka, în prezența personalului Muzeelor Vaticanului. Predica a pornit de la prima lectură, din Faptele Apostolilor, unde se amintește începutul Bisericii, care, după Rusalii, a mers la "periferiile credinței" pentru a proclama Evanghelia.Papa a subliniat că Duhul Sfânt a făcut două lucruri: "mai întâi impulsionează" și creează "probleme", iar apoi "generează armonie în Biserică". În Ierusalim erau diverse opinii între primii discipoli despre primirea sau nu a neamurilor în Biserică. Erau cei care spuneau "nu" la orice înțelegere, dar și cei care erau deschiși: "Exista o Biserică a lui 'nu', care spunea 'nu se poate, nu, nu trebuie' și o Biserică a lui 'da', care spune 'să ne gândim la aceasta, să fim deschiși față de aceasta, Duhul este cel care ne deschide poarta'. Duhul Sfânt mai avea de îndeplinit a doua sarcină: să genereze armonie între aceste poziții, armonie în Biserică, între cei din Ierusalim, precum și între ei și păgâni. Duhul Sfânt a făcut mereu o treabă bună de-a lungul istoriei. Iar atunci când nu îl lăsăm să lucreze, încep diviziunile în Biserică, sectele și toate aceste lucruri [...] deoarece suntem închiși față de adevărul Duhului." Dar care este oare cuvântul cheie în această dispută din Biserica primară? Papa Francisc a amintit cuvintele inspirate ale lui Iacob, Episcopul Ierusalimului, care a subliniat că nu trebuie impus pe gâtul discipolilor jugul pe care nici părinții lor nu au putut să îl ducă: "Când slujirea Domnului devine un jug greu, porțile comunităților creștine sunt închise: nimeni nu dorește să vină la Domnul. Dar noi credem că prin harul Domnului nostru Isus Cristos suntem mântuiți. Mai întâi bucuria acestei carisme de a proclama harul, apoi vom vedea ce putem face. Acest cuvânt, jug, îmi vine în inimă, îmi vine în minte." Papa a reflectat apoi ce înseamnă a duce jugul astăzi în Biserică. Isus le-a cerut tuturor să rămână în iubirea Sa. Din această iubire se naște respectarea poruncilor Sale. Aceasta, a repetat el, este "comunitatea creștină care spune da". Această iubire ne face să fim fideli Domnului. "Nu voi face aceasta sau aceasta deoarece îl iubesc pe Domnul." "Într-o comunitate a lui 'da' până și 'nu'-ul este rezultatul acestui 'da'. Îi cerem Domnului ca Duhul Sfânt să ne ajute să fim mereu o comunitate a iubirii, a iubirii pentru Isus, care ne-a iubit atât de mult. O comunitate a acestui 'da'. Și din acest 'da' pornește respectarea poruncilor. O comunitate a porților deschise. Și să ne ferească de tentația de a deveni cumva puritani, în sensul etimologic al cuvântului, căutând puritatea para-evanghelică, de a deveni o comunitate a lui 'nu'. Deoarece Isus ne cere mai întâi iubirea, iubire pentru El și să rămânem în iubirea Sa." Sfântul Părinte a încheiat astfel: "când o comunitate creștină trăiește în iubire își mărturisește păcatele, îi aduce cult Domnului, iartă greșelile, este caritabilă față de ceilalți și manifestă iubire" și astfel "se simte obligată să respecte poruncile din fidelitate față de Domnul". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 731, Ultimul acces: 2026-07-26 09:26:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1