Cerc pastoral-misionar în cadrul Protoieriei Câmpina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cerc pastoral-misionar în cadrul Protoieriei Câmpina

[2013-05-23]
În cadrul Protoieriei Câmpina a avut loc, astăzi, 23 mai 2013, întrunirea Cercului pastoral-misionar găzduit la Parohia “Sfinții Voievozi” – Trăisteni, din localitatea Valea Doftanei.
„Programul desfășurat a fost următorul: au fost săvârșite slujbele Utreniei și Sfintei Liturghii sub coordonarea părintelui Ștefan Marian, coordonatorul Cercului pastoral; cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Mircea-George Tăleanu, paroh la Parohia Teșila I, cuvânt în care a subliniat importanța Tainei Sfintei Împărtășanii pentru creștinul practicant; iar referatul întâlnirii preoților a fost susținut de către părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teșila I, care a evidențiat viața și activitatea Sfinților Împărați Constantin și Elena în Învățăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, a declarat părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teșila I, Valea Doftanei.
În cadrul întrunirii au participat preoții de la Parohiile din localitățile Telega, Brebu, Lunca Mare, Melicești, Buștenari, Pietriceaua și Valea Doftanei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 657, Ultimul acces: 2026-07-28 10:38:14