Papa își reafirmă preocuparea legat de situația Siriei[2013-06-06]Miercuri dimineața, la scurt timp după 9AM, într-o sală din Casa Sf. Marta, Papa i-a primit pe participanții la întâlnirea de coordonare a organizaților caritabile catolice care acționează ca răspuns la situația de criză din Siria și din țările învecinate. Întâlnirea este organizată de Consiliul Pontifical Cor Unum, al cărui președinte este Cardinalul Robert Sarah, prezent de asemenea la eveniment."Aș dori să vă mulțumesc pentru că v-ați reunit", a spus Papa, "și pentru toată lucrarea umanitară pe care o faceți pentru a alina suferințele locuitorilor din Siria și din țările învecinate. Încurajez Consiliul Pontifical Cor Unum să susțină această întâlnire, care urmărește să coordoneze activitățile desfășurate de organizațiile caritabile catolice în regiune. Doresc să îmi exprim recunoștința față de Cardinalul Sarah, pentru salutul său. Îi salut în mod special pe cei veniți din Orientul Mijlociu și pe cei reprezentând Biserica din Siria." A continuat subliniind preocuparea Sfântului Scaun pentru criza din Siria, în special pentru poporul sirian, lipsit de apărare, care suferă în mod grav. A amintit de apelurile făcute de Papa Benedict al XVI-lea și de faptul că l-a trimis în regiune pe Cardinalul Sarah. "Destinul poporului sirian este aproape și de inima mea. În Duminica Paștelui am cerut pace 'în special în Siria, unde oamenii sunt afectați de conflict, mulți refugiați așteptând ajutor și mângâiere'." "În fața violențelor continue și copleșitoare, îmi înnoiesc cu tărie apelul pentru pace. În ultimele săptămâni comunitatea internațională și-a reafirmat intenția promovării de inițiative concrete care să conducă la un dialog rodnic, ce să pună capăt războiului. Aceste inițiative trebuie încurajate, sperându-se că vor conduce la pace. Biserica se simte chemată să își ofere mărturia ei de caritate, umilă și concretă, învățată de la Cristos, Bunul Samaritean. Știm că acolo unde este suferință, este prezent Cristos. Nu ne putem retrage tocmai din astfel de situații, unde suferința este mai mare. Prezența voastră la această întâlnire de coordonare demonstrează voința Dvs. de a continua cu fidelitate munca prețioasă de asistare umanitară. Comunității internaționale, pe lângă căutarea unei soluții negociate la conflict, îi cer să îi sprijine cu ajutor umanitar pe sirienii plecați din ținuturile lor și deveniți refugiați." Pontiful a încheiat binecuvântând activitatea celor prezenți și pe ei înșiși. "Să spuneți poporului sirian și Orientului Mijlociu că Papa este alături de ei. Biserica nu îi va abandona!" Legături: Album foto Facebook Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 807, Ultimul acces: 2026-07-28 06:30:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1