Papa își exprimă solidaritatea cu victimele uraganului Katrina[2005-09-04]Papa Benedict al XVI-lea va trimite un delegat special pentru a exprima solidaritatea sa concretă cu victimele uraganului Katrina, care a făcut ravagii în SUA. Pontiful a cerut de asemenea tuturor credincioșilor să se unească în rugăciune pentru ca rudele celor decedați să trăiască mângâierea divină.După recitarea rugăciunii Angelus astăzi la amiază, cu mulțimea de credincioși venită la reședința papală de vară de la Castel Gandolfo, Sfântul Părinte le-a vorbit în italiană celor prezenți, spunând că "în aceste zile am fost cu toții întristați de dezastrul provocat de uragan în SUA, în special în New Orleans." Papa Benedict a anunțat că i-a încredințat Arhiepiscopului Paul Cordes, președintele Consiliului Pontifical "Cor Unum", sarcina de a da mărturie "de solidaritatea mea cu populația afectată". Scopul "Cor Unum" (O singură inimă) este să canalizeze gesturile de solidaritate ale Papei, să coordoneze activitățile instituțiilor caritabile catolice și să sensibilizeze credincioșii la rațiunile evanghelice ale carității. Papa Benedict a mai spus că se roagă "pentru cei decedați și pentru rudele lor, pentru cei răniți și pentru cei care și-au pierdut casele, pentru bolnavi, pentru copii și pentru bătrâni". El a transmis binecuvântarea sa "tuturor celor implicați în dificilele operațiuni de salvare și de reconstrucție". Vorbind apoi în limba engleză, Sfântul Părinte a cerut credincioșilor să se unească în rugăciune pentru ca "familiile aflate în suferință să experimenteze prezența mângâietoare a lui Dumnezeu", și i-a asigurat pe cei implicați în operațiunile de salvare "de atenția și sprijinul meu". Conferința Episcopilor Catolici Americani (USCCB) organizează o colectă națională pentru victimele uraganului. Ajutoarele catolice sosesc în zonele afectate prin instituțiile catolice de caritate, prin agențiile Caritas și prin alte organizații, asociații și mișcări. Școlile catolice din întreaga țară și-au deschis porțile pentru elevii și studenții care nu mai au unde învăța din cauza uraganului Katrina, a mai anunțat USCCB. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1081, Ultimul acces: 2026-06-08 03:00:44
|
Timp total: 0,35s...
[]:1