Sărbătorirea hramului parohiei din Darova[2013-09-17]Ca în fiecare an, și anul acesta de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie 2013, credincioșii parohiei Darova și-au sărbătorit hramul. Serviciul religios a început cu aducerea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii pe o masă simbolizând amvonul pe care, în anul 335, Sfântul Macarie, Patriarhul de atunci al Ierusalimului, a ridicat Sfânta Cruce în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalim.A urmat celebrarea Sfintei Liturghii de către parohul locului, pr. prot. on. Ioan Grad, împreună cu un sobor de preoți compus din preoții iconomi stavrofori Găvrilă Timiș, paroh la Vermeș; Iulian Hașciar, paroh la Scăiuș; Florin Faur, paroh la Jamu Mare; Ilie Tomoiagă, paroh la Cărpiniș; Ovidiu Neiconi, paroh la Ohaba Forgaci și responsabil cu Pastorația Tineretului la nivel Eparhial; și pr. Vasile Chindriș, paroh la Ramna. La sărbătoare au participat credincioși din parohiile Jamu Mare și Buziaș. De asemenea a participat și primarul comunei Darova, Sorin Tilihoi. Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Iulian Hasciar, care a vorbit despre beneficiile patimilor lui Cristos pe Cruce pentru mântuirea omenirii, citim pe BRU.ro. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul local al bisericii din Darova. În timpul Sfintei Liturghii, un număr mare de elevi din parohie s-au spovedit și împărtășit cu intenția de a începe noul an școlar cu sufletul curat. În încheiere, pr. Ioan Grad a mulțumit preoților concelebranți pentru participare precum și tuturor celor prezenți la această sărbătoare. La finalul programului religios, conform tradiției, credincioșii au fost unși cu ulei sfințit. Bucuria sărbătorii a continuat la casa parohială, cu o agapă de post la care au participat toți oaspeții parohiei Darova. La Darova, din anul 1994, Sfânta Liturghie se celebrează în biserica romano-catolică cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci, acesta fiind preluat și de parohia greco-catolică. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 670, Ultimul acces: 2026-07-31 13:12:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1