Scrisoare pastorală a PS Petru la încheierea Anului Credinței - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Scrisoare pastorală a PS Petru la încheierea Anului Credinței

[2013-11-06]
Într-o Scrisoare pastorală publicată pe Ercis.ro, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași, amintește că "la sfârșitul lunii noiembrie, mai exact duminică, 24 noiembrie 2013, va avea loc încheierea solemnă a Anului Credinței, declarat de Papa Benedict al XVI-lea, actualmente emerit. Totodată vom încheia și programul pastoral dedicat familiei în Dieceza de Iași, program desfășurat pe o perioadă de trei ani: 2010-2013". A fost o binecuvântare pentru întreaga Biserică și un adevărat moment de reîmprospătare a convingerilor religioase... A fost, de asemenea, un prilej pentru familiile noastre să se bucure de lumina credinței ca fundament al chemării de vestire a evangheliei în lume și în societate. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a oferit o astfel de etapă de împrospătare în care rugăciunea noastră a fost fără încetare ca aceea a ucenicilor Domnului: 'Doamne, mărește-ne credința!' Doamne, învață-ne să ne rugăm și revarsă în inimile noastre darul iubirii dumnezeiești. Doamne, păstrează în familiile noastre bucuria și lumina credinței".
Episcopul a amintit Enciclica Lumen Fidei, "caracterizată prin cuvintele 'cine crede, vede'" și care "cere să se îndrepte din nou privirea spre esențialul Bisericii și al fiecărui credincios, care ne face să înțelegem misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, care, în moartea și învierea Sa, a revelat iubirea în plinătatea și profunzimea sa. Înțelegem din această valoroasă și importantă Enciclică, document pontifical care îl are drept inspirator pe Papa emerit Benedict și autor pe actualul Sfânt Părinte Papa Francisc, un lucru esențial: credința este un dar, noi suntem chemați să o descoperim din ce în ce mai bine și să înțelegem caracterul ei de lumină pentru că, atunci când flacăra ei se stinge, toate celelalte lumini ajung să-și piardă vigoarea. Credința se naște din întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, care ne cheamă și ne dezvăluie iubirea Sa, o iubire care ne precede și pe care ne putem sprijini pentru a fi trainici și a construi viața".
"Avem așadar motive să celebrăm, împreună cu întreaga Biserică, acest act de preamărire a lui Dumnezeu care a fost atât de generos cu noi dându-ne întâlnire, pe parcursul acestui an, cu iubirea Sa pe care ne-a oferit-o în atâtea ocazii și prin atâtea forme așa încât drumul nostru de curaj și de mărturie să crească și să aducă noi roade în opera atât de importantă a noii evanghelizări", a mai spus PS Petru. "În aceeași măsură suntem fericiți că darul credinței pe care l-am retrăit și reînnoit pe parcursul anului pastoral pe care-l încheiem la Cristos, Rege, a adus în familiile noastre din dieceză o adevărată lumină și un nou impuls în angajarea unei trăiri demne, conforme cu vocația încredințată de Dumnezeu părinților și copiilor în această lume. În Enciclica Lumen fidei există multe referințe la faptul cum această lumină operează în familie și luminează pașii părinților și ai copiilor, fiind pentru toți membrii acestei 'biserici domestice' un far luminos. Ne bucurăm să știm și să vedem cum programul nostru pastoral dedicat familiei s-a îmbinat așa de bine cu dorința și gândul Sfântului Părinte de a face să strălucească și mai mult lumina credinței în familie și prin familie".
"Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos, preaiubite familii", subliniază Preasfințitul în încheierea Scrisorii, "cerem ca în toate Bisericile noastre, la celebrările liturgice, mai ales la celebrarea Sfintei Liturghii, să subliniați marea binefacere pe care a trăit-o Biserica în acest an special, făcând un triduum de pregătire cu rugăciuni, adorații, cateheze și alte diferite devoțiuni în biserici, mănăstiri, capele, institute teologice și de formare, case de educație și caritate, dar mai ales în familii, ca prinos de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, invocând ajutorul Sfintei Familii din Nazaret și al sfinților noștri protectori... Nu uităm însă că drumul de credință și misiunea noastră în Biserica locală ca și în fiecare familie în parte nu se termină, ci continuă. Suntem chemați să facem vie credința pe care am redescoperit-o și să devenim purtătorii acestei lumini pe cărările vieții la cei care încă n-au întâlnit-o". Episcopul a mai anunțat faptul că "vom adresa înaintea sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea vieții și a familiei prin excelență, o scrisoare pastorală tuturor familiilor noastre cu un mesaj pentru fiecare persoană în parte".
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 813, Ultimul acces: 2026-08-01 02:09:04