Anunțuri din Dieceza de Oradea[2013-11-19]1. Întâlnirea Diecezană a Corurilor BisericeștiSâmbătă, 23 noiembrie 2013, în biserica parohială Sfânta Margareta din Marghita va avea loc Întâlnirea Diecezană a Corurilor Parohiale ale Diecezei. Evenimentul organizat de către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, având ca scop promovarea muzicii sacre, va începe la orele 10.00 cu celebrarea Liturghiei orelor. La întâlnire vor participa corurile parohiale din Dieceză, care deservesc cu regularitate oficierea slujbelor religioase. 2. Solemnitatea "Cristos, Regele Universului" în Catedrala romano-catolică de Oradea Sfârșitul anului bisericesc este marcat în Biserica Catolică prin Solemnitatea "Isus Cristos Regele Universului", sărbătoare rânduită în anul 1925 de Papa Pius al XI-lea. Cu această ocazie, duminică, 24 noiembrie 2013, orele 10.00 în Catedrala romano-catolică din Oradea Excelența Sa Böcskei László, Episcop de Oradea, va celebra o Sfântă Liturghie pontificală. Cu această liturghie se va încheia Anul Credinței început la data de 11 octombrie 2012. Conform tradiției locale, Sfânta Liturghie va fi urmată de consfințirea întregii Dieceze lui Isus, Regele Universului. 3. Concert festiv al Corului Filarmonicii Naționale Ungare Duminică, 24 noiembrie 2013, orele 19.00 în Catedrala romano-catolică din Oradea va avea loc concertul festiv al Corului Filarmonicii Naționale Ungare. Concertul organizat cu ocazia Solemnității Cristos, Rege al Universului, de către Episcopia Romano-Catolică Oradea constituie recitalul final al turneului din Transilvania al Corului Filarmonicii Naționale Ungare. În cadrul concertului de anvergură cei 90 de membrii ai acestui ansamblu prestigios vor interpreta piese de inspirație folclorică respectiv de muzică bisericească ale compozitorilor Liszt Ferenc, Sergei Rahmaninov, Bartók Béla, Kodály Zoltán, Csemiczky Miklós, Orbán György și Adrian Pop, piese care reînvie cele mai bune tradiții ale muzicii bisericești catolice, protestante și ortodoxe. Intrarea este liberă. Se acceptă donații benevole. Donațiile vor fi folosite pentru restaurarea orgii catedralei, monument istoric construit acum 231 de ani. În program: Liszt Ferenc: Inno Maria Vergine; Bartók Béla: Cântece populare ungare; Csemiczky Miklós: Orele mele vesele...; Orbán György: Trei psalmi din Geneva; Adrian Pop: Colinzi; Szergej Rahmanyinov: Vecernie. Op. 35 (fragmente); Kodály Zoltán: Isus și precupeții, Pange Lingua. Dirijor: Antal Mátyás. Solistă la orgă: Balázs Ágnes. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 815, Ultimul acces: 2026-07-29 02:52:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1