Papa Francisc: Viața creștină este un drum spre întâlnirea cu Isus[2013-12-02]Papa Francisc a mers ieri într-o parohie din cartierul Tor Sapienza, ca Episcop de Roma, celebrând Liturghia din prima Duminică din Advent și acordând Mirul unor credincioși din această parohie cu hramul "Sf. Ciril al Alexandriei". Predica s-a concentrat pe ideea vieții ca o călătorie de întâlnire cu Cristos. Prima vizită făcută de Papă într-o parohie a Diecezei de Roma a fost în luna mai, în parohia păstorită de pr. Benone Ambăruș, originar din România."Ne putem pune această întrebare: Când îl vom întâlni pe Isus - doar la sfârșit? Nu, nu, nu. Îl întâlnim zi de zi. Dar cum? În rugăciune. Când te rogi, îl întâlnești pe Isus. Când te împărtășești, îl întâlnești pe Isus în Sacrament. Când îți aduci copilul la Isus să fie botezat, îl aduci la Isus și îl găsești pe Isus. Și voi astăzi, care veți primi Mirul, îl veți întâlni de asemenea pe Isus", le-a spus el credincioșilor parohiei romane. I-a întrebat pe candidații la Mir dacă aceasta este ultima oară când mai vin la biserică. Doar o parte dintre ei au din cap că nu. "Ei bine, este așa și așa", a spus Papa, admițând ceea ce experiența arată, și anume că nu toți tinerii mai continuă să vină la biserică după primirea Mirului. Dar i-a încurajat în acest sens, spunând că "după Sacramentul Confirmării întreaga viață este o întâlnire cu Isus!" Aceasta se întâmplă "când ne rugăm, când mergem la Liturghie și când facem fapte bune: când îi vizităm pe cei bolnavi, când îi ajutăm pe săraci, când ne gândim la ceilalți", a explicat el. "Și pentru mine astăzi este o bucurie să fiu aici, cu voi, deoarece noi toți, aici, astăzi, împreună la Liturghie, îl întâlnim pe Isus. Și facem o parte din drum împreună." A continuat amintind că unii îi spun: "dar părinte, să știi că pentru mine această călătorie este una brutală; sunt un mare păcătos; am comis multe păcate; cum îl pot întâlni pe Isus?" Ca să răspundă, s-a referit la viața lui Isus: "Știți că oamenii pe care Isus i-a căutat cel mai mult au fost cei mai mari păcătoși". Deși mulți i-au reproșat aceasta, Cristos a spus: "am venit pentru păcătoșii care au nevoie de vindecare". "Isus ne vede păcatele. Și în călătoria noastră - a noastră, toți suntem păcătoși, noi toți - atunci când facem greșeli, când păcătuim, Isus vine atunci și ne iartă. Și această iertare pe care o primim în Spovadă este o întâlnire cu Isus." Reflectând la lectura din Vechiul Testament, Papa Francisc a continuat: "Să mergem, în viață, pe muntele despre care vorbește profetul... într-o zi acolo va fi întâlnirea definitivă în care putem vedea privirea frumoasă a lui Isus. Să vă lăsați priviți de Isus, deoarece Isus vă privește cu iubire. Vă iubește foarte mult. Și privește asupra noastră mereu." Între timp, a spus el, "aceasta este viața creștină. A călători, a merge înainte, uniți ca frații, fiecare iubind pe fiecare." Celor care urmau să primească Mirul le-a spus: "Astăzi, cu sigiliul Duhului Sfânt, veți primi mai multă putere pentru a merge pe calea spre Isus. Fiți curajoși. Nu vă fie teamă. Viața este o călătorie." Legături: Album foto Facebook Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 968, Ultimul acces: 2026-08-02 09:21:00
|
Timp total: 0.05s...
[]:1