Cercurile profesorilor mehedințeni la disciplina Religie[2013-12-03]Sub genericul Biserica și școala - Aripi spre mântuire, la Drobeta Turnu Severin se vor desfășura, în zilele de 5 și 6 decembrie 2013, cercurile profesorilor mehedințeni la disciplina Religie ortodoxă, după cum a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.Primii care se reunesc sunt profesorii de gimnaziu. Aceștia sunt invitați la activitățile cercului, joi, 5 decembrie, la Școala Gimnazială nr. 6, din municipiu, începând cu ora 9.00. Întâlnirea dascălilor care predau religia la clasele IX-XII va avea loc vineri, 6 decembrie, la Liceul Tehnologic "Tudor Vladimirescu" din Șimian, cu începere de la ora 13.00. Temele acestor întâlniri sunt: parteneriatul Școală Biserică, împreună lucrare întru formarea caracterului religios al elevului și participarea la Sfânta Liturghie, trăirea în Hristos a adevărurilor de credință descoperite la ora de religie. După cum ne-a transmis Prof. Dana Săftoiu, inspector de specialitate, obiectivele din sesiunea de iarnă vizează, printre altele, continuarea acțiunilor de instruire și formare a profesorilor debutanți în vederea îmbunătățirii modului de realizare a planificărilor orientative, proiectării unităților de învățare și aplicării corecte a Curriculum-ului Național. Se vor mai avea în vedere și monitorizarea modului de întocmire a Planului managerial al Comisiilor metodice pentru profesorii de religie, aplicarea în procesul de predare - învățare a modelului funcțional-comunicativ și evaluarea riguroasă a participanților la concursurile și olimpiadele școlare la disciplina religie. Nu în ultimul rând, pe agenda discuțiilor figurează pregătirea festivalului de datini și obiceiuri tradiționale, Crăciunul de ieri - Crăciunul de azi, organizat în colaborare cu Sectorul Învățământ și Tineret al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 917, Ultimul acces: 2026-08-01 05:21:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1