Arhiepiscopul Parolin: Este foarte ușor să lucrez cu Papa Francisc[2013-12-08]Arhiepiscopul Pietro Parolin06.12.2013, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul Pietro Parolin, noul secretar de stat, a declarat că este foarte ușor pentru el să lucreze cu Sfântul Părinte, datorită simplității acestuia și deoarece "încearcă să ajute, nu să complice lucrurile". Prelatul a făcut afirmația vineri, când a participat la prezentarea cărții "Între etică și inițiativă: Persoana în centru", semnată de Cardinalul Oscar Andres Rodriguez Maradiaga, în colaborare cu Giuseppe Colaiacovo și Manlio Sodi.Despre primele sale zile de lucru în noua funcție, mâna dreaptă a Papei a spus: "Abia am început. Când începi nu e întotdeauna ușor, în special într-o funcție atât de exigentă și cu o responsabilitate atât de mare ca de secretar de stat. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și alături de Papa Francisc sper să îmi îndeplinesc misiunea." Prelatul italian de 58 de ani și-a început munca mai târziu, datorită unei operații: acum se simte bine și "îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul s-a terminat". A explicat că "este foarte ușor să lucrez cu Papa, deoarece, după cum toți știu, este un om foarte simplu și foarte apropiat, care încearcă să ajute și nu să complice lucrurile; sper colaborarea să crească zi de zi pentru gloria lui Dumnezeu și a Bisericii". Arhiepiscopul Parolin a deschis prezentarea cărții, spunând că actuala criză economică are în spatele ei o profundă criză antropologică. A susținut că economia trebuie să fie mereu în slujba omului și nu invers. Referindu-se la titlul cărții a subliniat importanța la a pune persoana în centru, insistând că persoana nu trebuie să fie niciodată mijloc, instrument. Cardinal Maradiaga a amintit de Festivalul Doctrinei Sociale a Bisericii, desfășurat la Verona între 21 și 24 noiembrie. Și-a exprimat speranța că astfel de evenimente vor fi organizate în mai multe locuri. Legat de carte a spus că este nevoie de mai mulți afaceriști care să meargă dincolo de bani, căutând binele comun. "Aceștia sunt oamenii de care avem nevoie", a spus el. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1019, Ultimul acces: 2026-07-31 21:29:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1