Condiția altor preoți din România (Adevarul.ro)[2013-12-20]Sunt preoți ce poartă zilnic nu doar bani în buzunar ci dragoste în inimi pentru fiecare persoană cunoscută sau străină care le iese în cale.Discutând cu un preot joi seara îmi zice cu sinceritate: port mereu bani mărunți la mine pentru că zilnic întâlnesc cerșetori care-mi cer. Păi aveți bani, părinte!. Nu, că nu am parohie ca ceilalți . Avea dreptate. L-am privit, i-am observat părul încărunțit și de la cuvintele acestea și altele asemănătoare m-am gândit la întreaga lui bunătate de-a lungul anilor și a altor preoți pe care i-am cunosc. Tot joi, la prânz, am întâlnit un alt preot, ce a devenit alinare și sprijin unui elev de 14 ani rămas orfan cu timp în urmă, dar care a reușit să-și transpună suferința în zeci de poeme și azi să le vadă tipărite. Sunt doar două exemple întâmplătoare dintr-o singură zi. În România, dincolo de ceea ce citim prin tabloide, o bună parte din preoți (poate majoritară la sate) trăiesc în condiții dificile. Pentru ei aceste gânduri. 1) Preoții prin statutul lor se supun în adevăratul sens al cuvântului unor bărboși deloc îngăduitori, episcopilor, care au o putere pe care niciun alt șef nu o deține (taie și spânzură, seceră de unde nu au semănat și adună de unde nu au împrăștiat). Deloc întâmplător episcopii, deși prin etimologie ar însemna că sunt supraveghetori, de fapt ei sunt numiți stăpâni și li se cântă întru mulți ani, Stăpâne de fiecare dată când intră în biserică, când tot poporul se ferește, se închină și le sărută mâinile și odăjdiile. Din păcate, aud de cazuri de exercitare abuzivă a autorității când pe nedrept preoții sunt inspectați, sancționați, transferați, prigoniți, șantajați și unii, din păcate, caterisiți. 2) Sunt preoți ce poartă zilnic nu doar bani în buzunar ci dragoste în inimi pentru fiecare persoană cunoscută sau străină care le iese în cale. 3) Sunt preoți care cu timp și fără timp, zi sau noapte, sunt la dispoziția credincioșilor, în biserici, case, spitale, pentru bogați, săraci sau necăjiți, ascultând și ajutând sute de vieți. Deseori își neglijează familia în favoarea credincioșilor, iar unii credincioși realmente abuzează de timpul și dăruirea lor, solicitându-i des, mult și fără limite pentru orice problemă minoră ori mai importantă. 4) Sunt preoți care suferă ocări și scuipări, jigniri și nedreptăți și aceasta doar pentru că poartă haina preoțească. Unul, l-a Focșani, vă amintiți, a fost ucis prin înjunghiere în 2012. Alții au ghinionul unei consoarte deloc potrivite și ei, sărmanii, sunt siliți să le accepte fasoanele și păcatele, altfel un divorț ar fi un pas rapid spre excluderea din preoție. 5) Sunt preoți care aduc pace în familii, bucurie copiilor, mângăiere bătrânilor, ocrotire văduvelor și ajutor bolnavilor, preoți care au înțeles corect mesajul și pilda lui Iisus Hristos și care Îl urmează, preoți săraci și simpli, cu aceeași reverendă veche de ani, cu palmele îngroșate de muncă la câmp, pădure și animale, fără mașini luxoase, cruci de aur pe piept ori iphone-uri de ultimă oră. Preoți care au construit cantine sociale nu ziduri goale. 6) Sunt preoți care plătesc dări peste dări la episcopie, mitropolie și patriarhie sau oriunde li se vor cerea, din puținele sute de lei din salariu li se rețin alți lei și li se oferă periodic pentru vânzare cu de-a sila vin bisericesc, lumânări, calendare, cărți, obiecte bisericești,etc. 7) Sunt preoți care se bucură și se întristează cu fiecare om, un sprijin moral pentru mulți dintre români la fiecare eveniment important din viața lor și nu doar de sfinte sărbători. 8) Sunt preoți adevărați apostoli, care învață bunătatea, pacea, dragostea, blândețea, iertarea, rugăciunea, smerenia, milostenia, speranța și iubirea, care îi ajută pe toți dar pe ei nu îi ajută nimeni. 9) Sunt preoți cu o dragoste, vocație, dăruire și jertfelicie fără margini, care nu cer bani, ci oferă bani, care iartă și nu judecă și binecuvântează în loc să certe. 10) Sunt preoți demni de preoția lor și cărora li se cuvine cinste, respect și recunoștință. p.s. criticilor mei de serviciu le precizez că acest text pro BOR ca și celelalte anti BOR au același autor. Autor: Mihai Copaceanu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1193, Ultimul acces: 2026-08-03 23:47:11
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1