Naşterea Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Naşterea Domnului

[2013-12-24]
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 25 decembrie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Naşterea Domnului, Praznic împărătesc cu dată fixă, numită în tradiţie şi Crăciunul, este sărbătoarea anuală a naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Evenimentele legate de Naşterea Domnului sunt prezentate în Evanghelia de la Luca, în capitolul II, versetele de la 1 la 20 şi respectiv în Evanghelia de la Matei, capitolul II, versetele 1-12.
Evanghelia de la Luca cap. 2, vs. 1-20
În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle». Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire»! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: «Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut». Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.“ (Luca 2, 1-20)
Evanghelia de la Matei cap. 2, vs. 1-12
Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind împăratul Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el; şi adunând pe toate căpeteniile preoţilor şi cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci aşa este scris prin proorocul: şi tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul, care va paşte poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă-L veţi afla, să mă vestiţi şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat şi iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă şi văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat Lui; apoi, deschizându-şi vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, primind înştiinţare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Istoricul Sărbătorii Naşterii Domnului
Sărbătoarea Naşterii Domnului, deşi nu este la fel de veche precum sărbătoarea Paştelui sau a Rusaliilor, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină dintre cele ale Mântuitorului. Vechimea ei se poate urmării retrospectiv în documente până la sfârşitul secolului III, când – după o tradiţie consemnată de istoricul Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocleţian şi Maximian, o mare mulţime de creştini au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, în care ei se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului. La început era deosebire între creştinii din Apus şi cei din Răsărit, în ceea ce priveşte data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puţin de prin sec. III, Naşterea Domnului se serba, ca şi azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiţii, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. Evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Naşterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fondarea Romei). Cele mai importante documente în care se menţionează atât originea praznicului Naşterii Domnului, cât şi data sărbătoririi lui rămân totuşi Omiliile Părinţilor de limbă greacă şi latină ai sec. al IV-lea. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), într-o Omilie la Naşterea Domnului din 25 decembrie 386, afirmă că după o veche tradiţie, la Roma, încă de la început, Naşterea Domnului a fost sărbătorită la 25 decembrie. Fericitul Ieronim († 420), într-o Cuvântare la 25 decembrie, îşi exprimă convingerea că în această zi S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece aceasta reprezintă o tradiţie veche şi universală. Cel care vorbeşte pentru întâia oară de consensul unanim al Bisericii de a fixa Naşterea Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie, adică la 25 decembrie, este Fericitul Augustin († 430). Sfântul Grigorie Teologul († 390) avea să rostească la 25 decembrie 379 (an în care este chemat la Constantinopol de către ortodocşi spre a întări Ortodoxia) celebra Cuvântare care va servi ca izvor de inspiraţie Sfântului Cosma de Maiuma († 781), alcătuitorul Canonului Naşterii Domnului („Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!...“).
Naşterea şi Botezul Domnului sărbătorite împreună
În Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt însă, atât în Orient cât şi în Occident Naşterea Domnului a fost serbată de la început la aceeaşi dată, în legătură cu aceea a solstiţiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcţie de data exactă la care cădea atunci solstiţiul, adică la 25 decembrie. Se consideră că sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375 apoi la Constantinopol în anul 379.
Peste câţiva ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, şi la Antiohia, după cum dovedeşte Omilia la Naşterea Domnului, ţinută la Antiohia de Sf. Ioan Gură de Aur în 380. În Constituţiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârşitul secolului IV, Naşterea Domnului e numărată ca cea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie, iar în alt loc (cart. VIII, cap. 33) e amintită ca o sărbătoare deosebită de cea a Epifaniei. Cu timpul, şi anume prin prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Naşterii a fost introdusă şi în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizându-se astfel în creştinătatea răsăriteană.
Fixarea datei sărbătorii
La fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Naşterii Domnului, s-a avut în vedere probabil şi faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiţiului de iarnă (22 decembrie), sărbători care erau împreunate cu orgii şi petreceri deşănţate şi pe care Crăciunul creştin trebuia să le înlocuiască. Biserica a vrut să contrapună o sărbătoare creştină mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientală, a cărui sărbătoare centrală cădea în jurul solstiţiului de iarnă (22—23 decembrie), ea fiind privită ca zi de naştere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului şi a întunericului, (Ziua de naştere a Soarelui nebiruit), pentru că de aici înainte zilele încep să crească, iar nopţile să scadă. Opinia generală a liturgiştilor şi istoricilor apuseni, după cum menţionează pr. prof. dr. Ene Branişte în „Liturgica Generală”, este că ziua de naştere a zeului Mitra (sărbătoare introdusă la Roma de împăratul Aurelian la 274) ar fi fost astfel înlocuită cu ziua de naştere a Mântuitorului , Care fusese numit de prooroci «Soarele Dreptăţii» (Maleahi IV, 2) şi «Răsăritul cel de sus» (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 şi Troparul Naşterii Domnului) şi pe Care bătrânul Simeon îl numise «Lumină spre descoperirea neamurilor» (Luca II. 32). Este însă posibil ea adevăratul raport cronologic dintre aceste două sărbători să fie invers, adică va fi existat mai întâi sărbătoarea creştină a Naşterii Mântuitorului Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de către Aurelian a sărbătorii păgâne a lui Mitra la 274 să fi constituit o încercare neizbutită de a înlocui sărbătoarea creştină, mai veche.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1251, Ultimul acces: 2026-11-19 06:12:53