CÂTE CEVA – Benone Burtescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2013-12-20]
decembrie 19, 2013 By Benone Burtescu Leave a Comment
“Biserica prin dumbrava verde”
Acesta este titlul unei cărţi pe care NU o voi scrie niciodată, dar am nevoie urgentă de o prefaţare a ei. Sunteţi binevenit, oricine.
De fapt este o replică şi prietenoasă şi frăţească la titlul cărţii “Biserica prin pustiul roşu” a domnului Profesor George Modoran, care este o carte nu în înţelesul noţional al cuvântului, ci mai degrabă o “culegere şi expunere de informaţii”. Aţi înţeles desigur că “dumbrava verde” înseamnă cumva perioada de timp de după anul 1989. Poate este corect de amintit că termenul “Biserica”, atât în publicaţia concretă referitoare la “pustiul roşu”, cât şi cel “presupus” în “dumbrava verde”, se referă la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România. Această menţiune exclude din start posibilitatea ca cineva să creadă că e vorba de “biserică” în general sau de o altă denominaţiune a “BISERICII”. Nu ştiu dacă fac bine sau nu, dar aş recomanda şi altora să mă urmeze şi să NU scrie cartea de istorie a bisericii “prin dumbrava verde”, căci oricum ea este scrisă în Cartea Cerului şi cel puţin la acest moment mi se pare destul.
Aş începe recenzia mea de două vorbe asupra cărţii “Biserica prin pustiul roşu”, şi pentru că este aşa, şi pentru că se cuvine aşa, cu aprecierea pentru autor, şi mă refer la:
- Efortul enorm depus la luarea hotărârii de a scrie această carte sau nu, un efort spiritual, în dilema dacă ea va avea un impact benefic asupra sufletelor celor ce o citesc, şi
- Un efort mare de tot şi el, efort fizic, de scotocit epuizant prin labirinticul depozit de manuscrise care au mai rămas din imperiul securităţii româneşti de altă dată.
Redus la minimum de exprimare, “impactul” acestei cărţi asupra publicului cititor ar fi unul nefericit de acoperire, justificare, a PREZENTULUI cu TRECUTUL, sau unul benefic de SCHIMBAREA PREZENTULUI prin RUŞINEA TRECUTULUI. În aceată privinţă “bietul” autor de carte, de astfel de carte, este pe fundătură prin ceea ce scrie. Dacă ai căuta să nu deranjezi pe nimeni este foarte posibil să-i deranjezi pe toţi. Poate tocmai din acest motiv, şi desigur şi din multe altele, autorul se fereşte de judecata Vechi Testamentară a cronicarului, de felul “a făcut ce este bine înaintea Domnului” sau şi mai încurcat, “a făcut ce este rău înaintea Domnului”. El doar relatează şi nu opiniază, lăsându-l pe cititor să facă acest lucru, fiecare pentru sine. Aşa dar, avem de a face cu o “relatare” pur şi simplu şi nu neapărat o relatare raportată la un standard divin, cu voia lui Dumnezeu sub mii de forme după împrejurări, cum este în Scriptură. Nici momentele de “cronică pozitivă” nu păstrează proporţia scripturistică, dar se subînţelege că autorul nu şi-a propus acest lucru.
Din punct de vedere al conţinutului informaţional deficitar ca dimensiuni, autorul încearcă scuzele de rigoare uneori plauzibile, iar prefaţatorii, ca de obicei, încearcă salvarea apariţiei cărţii şi justificarea acestei apariţii. Sponsorii sunt cei mai vulnerabili la întrebarea DE CE. Cineva cu un pic de “răutate” frăţească nelipsită de adevăr şi iubire şi poate nu în totul de aruncat la gunoi, ar spune şi scrie pe coperta interioară cu privire la Copy Right: ”Toate drepturile (financiare) rezervate autorului”, la care s-ar putea adăuga “şi toate daunele morale asumate tot de către autor”. Ca orice carte, şi cartea domnului Profesor Modoran cu atât mai mult, rămâne la dispoziţia cititorului să o citească sau nu. Dacă nu-i place, să nu o citească. Dacă cititorului îi “place” să o citească, dar acuză pe autor că a scris-o, este într-adevăr o tragedie şi desigur o penibilitate.
După modesta mea părere, şi menţionez că am trăit pe viu parte din acele vremuri şi situaţii, pe de o parte au fost conjuncturi cu care Biserica nu mai fusese confruntată, extrem de dificile în hotărâri ce trebuiau luate şi capcane de a se face mari greşeli administrative au fost nenumărate. Celelalte, aşa de multe şi ele, care au ţinut de moralitatea credinţei, nu sunt scuzabile în nici un fel. Simţul “frustrării” în ierarhia pastorală, alergarea după “oportunităţi” uneori în defavoarea grosolană a dreptului celuilalt, şi altele, sunt lucruri faţă de care ne exprimăm total dezacordul, dar asupra cărora numai Domnul Dumnezeu poate decide.
Poate în carte nu s-a subliniat suficient faptul că toată istoria relatată de altfel corect, a fost urmarea hotărârii de predare a finanţelor bisericii către organele statului. Era de trecut cultul în ilegalitate cum ameninţau autorităţile, sau dreptul de control total asupra finanţelor ei. S-a ales a doua variantă. În viaţă, în istorie, nu se pot face două experienţe simultan, şi totdeauna se crede că varianta nealeasă ar fi fost mai bună. Poate, poate nu. Dar, dacă s-a dat cuvântul că finanţele vor fi controlate de către autorităţi, acest cuvânt trebuia ţinut. Restul, au fost urmări dramatice, tragice uneori, precum urmările păcatului.
Ca învăţătură de a nu mai repeta ce a fost, cartea “Biserica prin pustiul roşu” este bună. Pentru un “pretenţios” de carte şi de citit, avertizez că sunt sute de pagini cu acelaşi conţinut. “Agăţările pentru informare, angajamentele, rapoartele” sunt îndeobşte la fel şi poate plictisi din acest punct de vedere. Un fel de “Alte măşti aceeaşi piesă, alte guri aceeaşi gamă”. Să o citiţi sau nu, nu e treaba mea să spun. Ştiu doar că dacă cineva se sminteşte după ce a citit această carte, e de întrebat dacă nu era aşa de până s-o citească. Dacă cineva nu vrea s-o citească de frică să nu afle ce nu doreşte, ori ca să fie scutit de disconfort spiritual, e bine şi aşa.
Mica mea recenzie nu este o problemă de replică personală. Trei fraţi de corp ai mei, sunt amintiţi în carte numai de bine, sau enumeraţi. Unul dintre ei este trecut pe una din ultimele pagini în rândul celor care au făcut închisoare pentru Sabat. M-am mirat pozitiv că Profesorul Modoran a ajuns şi acolo, şi la el. Dacă va fi vreo ocazie, îi voi spune mult mai mult de ce şi cum, istorie autentică.
Nu voi scrie cartea “Biserica prin dumbrava verde”, dar “cine are urechi de auzit, să audă”, zice Domnul.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1317, Ultimul acces: 2026-11-19 06:24:24