Tinerilor reuniți la Strasbourg: Europa are nevoie de credința voastră[2013-12-30]Arhiepiscopul Pietro Parolin, secretar de stat, a trimis un mesaj în numele Sfântului Părinte participanților la cea de-a 36-a Întâlnire Europeană organizată de Comunitatea de la Taize, ce are loc la Strasbourg între 28 decembrie 2013 și 1 ianuarie 2014.Arhiepiscopul amintește tinerilor despre nevoia de angajament, de credință și de curaj în acest moment dificil prin care trece actualmente Europa. "Sunteți conștienți că diviziunile dintre creștini sunt un obstacol extraordinar în calea realizării misiunii încredințate Bisericii și că credibilitatea proclamării creștine ar fi mult mai mare dacă creștinii ar depăși aceste diviziuni. Papa împărtășește cu voi convingerea că putem învăța atât de multe unii de la alții, deoarece realitățile care ne unesc sunt numeroase." "Papa se bazează pe voi că, prin intermediul credinței și mărturiei voastre, spiritul de pace și de reconciliere al Evangheliei va străluci asupra multora dintre contemporanii voștri", a mai scris prelatul. Mesajul se încheie cu binecuvântarea Sfântului Părinte acordată tinerilor participanți la întâlnire și fraților de la Taize, precum și păstorilor și tuturor celor care îi primesc în Alsace și Ortenau. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1168, Ultimul acces: 2026-08-04 02:53:01
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1