Lansare de carte la Tulcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lansare de carte la Tulcea

[2014-02-26]
La Casa Avramide din Tulcea s-a desfășurat marți 25 februarie a.c. o manifestarea culturală prilejuită de lansarea monografiei ,,O candelă de veghe. Mănăstirea Celic – Dere”.
Volumul a apărut la finalul anului 2013 la editura Andreiana din Sibiu, are un număr de 158 p. cu ilustate color, având ca autor pe monahia Iustina Topcean, viețuitoare a mănăstirii.
Le eveniment au luat parte Preasfințitul Părinte Visarion, personalul administrativ al Centrului Eparhial, stareți și starețe din mănăstirile tulcene, preoți, membri ai Asociației ,,Aegyssus” a Scriitorilor Tulceni, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai autorităților locale din municipiul Tulcea, alți invitați.
În cuvântul rostit Preasfinția Sa a subliniat importanța acestei monografii apărută exact la implinirea a 100 de ani de la prima monografie a mănăstirii Celic-Dere avându-l ca autor pe arhimandritul Roman Sorescu.
Corul Seminarului Teologic ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea a interpretat un buchet de cântări religioase, sporind astfel frumusețea întâlnirii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 775, Ultimul acces: 2026-07-31 02:01:20