Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Târgoviște - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Târgoviște

[2014-03-03]
Duminică, 2 martie 2014, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, cu ocazia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, a patra din perioada Triodului.
Cu acest prilej a hirotonit întru preot pe tânărul Valentin Răzvan Niculae pe seama Parohiei Potlogi I, Protoieria Titu.
În cuvântul de învățătură, potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța iertării pentru viața de credință, ca mijloc de refacere, susținere și aprofundare a comuniunii credincioșilor cu Creatorul și între ei, dar și ca mijloc de tămăduire și restaurare al firii umane. În cadrul pregătirii duhovnicești și liturgice din perioada prepascală, un rol important îl are și rugăciunea, care sporește relația cu Dumnezeu, sprijinind efortul transfigurator al omului, milostenia, care restabilește firescul în raport cu aproapele, instituind generozitatea dăruirii după modelul Domnului Însuși, și postul, care oferă eliberarea de sub dominația păcatului și a materialismului, aducând o dreaptă poziționare a omului față de propriul sine și creația dumnezeiască.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-07-29 19:49:06