Ortodocșii intră, de luni, în Postul Paștelui. Vezi AICI cum se postește (dcnews.ro)[2014-03-03]Potrivit calendarului creștin ortodox, Postul Sfintelor Paști începe pe 3 martie și ia sfârșit pe 19 aprilie. Învierea Domnului va fi prăznuită în 20 aprilie. Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit și Postul Mare. În acest an, Paștele ortodocșilor este în aceeași zi cu cel al catolicilor.Postul reprezintă reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Aceasta reținere de la mâncări și băuturi trebuie însă însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoțit de post sufletesc. Postul este de origine și instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile și la toate popoarele. Potrivit părintelui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, postul nu este o cură de slăbire, ci una a împăcării cu apropiații, a rugăciunii și faptelor bune, după cum spunea și părintele Ilie Cleopa. Este vorba de o postire a întregii ființe, nu numai materială ci și spirituală. Aceasta înseamnă o transformare a noastră din oameni care sunt obișnuiți cu un mod de viață păcătos, în oameni care prin înfrânare, rugăciune, milostenie, pocăință, dobândesc gândirea lui Hristos, folosind gândurile, cuvintele și faptele ca manifestări ale prezenței iubirii milostive și smerite a lui Hristos în viața noastră. Postul nu este o înfometare, ci este o schimbare a hranei dând prioritate hranei duhovnicești față de hrana materială. Postul care nu este însoțit de rugăciune nu este o lucrare duhovnicească, ci doar un exercițiu de a cultiva estetic corpul sau din punct de vedere igienic și medical. De ce? Pentru că rugăciunea este hrana principală a postitorului. Cine se înfrânează de la cele materiale trebuie să sporească rugăciunea și să intensifice hrana spirituală prin citirea Sfintelor Scripturi, prin spovedanie și împărtășanie mai deasă și prin săvârșirea faptelor de milostenie în mod mai intens, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, potrivit site-ului Patriarhiei Române. Cum se postește Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele două zile (luni și marți din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite), când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinții 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte și după serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor, se dezleagă și la pește (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin). Postul Paștilor este ținut și în Biserica Romano-Catolică, la care are tot durata de 40 de zile, însă nu începe luni, ca la ortodocși, ci în miercurea numită a Cenușii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică presărarea cenușii pe creștetul capului (rest din ceremonialul penitenței publice din vechime, moștenit de la evrei). Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, când mănâncă de dulce. Autor: Crișan Andreescu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 759, Ultimul acces: 2026-08-01 01:05:09
|
Timp total: 0.04s...
[]:1