Liturghie arhierească în Parohia Bazga[2015-01-20]Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 18 ianuarie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica Duminica Tuturor Sfinților a Parohiei Bazga - Răducăneni, Protopopiatul Iași 2, județul Iași, informează Ziarul Lumina.La final, Preasfinția Sa a citit o rugăciune de dezlegare, după cum ne-a relatat pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2. În continuare, a fost prezentată activitatea pastoral-misionară și administrativă a parohiei, păstorită de pr. paroh Teodor Bărbieru. Biserica a fost reînnoită la interior, iar casa parohială a fost renovată. În același timp, a fost ridicat un lumânărar care va fi dat în folosință în următoarea perioadă. În cei patru ani de slujire la Bazga, părintele paroh Teodor Bărbieru a intensificat întâlnirile catehetice pentru copiii din parohie. În același timp, familiile ai căror membri sunt în vârstă primesc sprijin din partea parohiei. Nu sunt uitate nici persoanele bolnave sau copiii care fac parte din familii defavorizate, a menționat părintele protopop Vilie Doroșincă, care a mulțumit Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul pentru că a slujit în Protopopiatul Iași 2, respectiv în Parohia Bazga. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3577, Ultimul acces: 2026-07-28 06:34:51
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1