Bucurii duhovnicești la Polovragi și Strehaia[2015-01-21]Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost prezent duminică în mijlocul obștii monahale de la Polovragi, străveche vatră călugărească din județul Gorj. Tot în această zi, credincioșii mehedințeni din municipiul Strehaia au primit vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a sfințit capela Parohiei Sfânta Parascheva din localitate, informează "Ziarul Lumina".Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Polovragi din județul Gorj. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a evidențiat faptul că marea bogăție sufletească și morală a vieții omului este recunoștința. În recunoștință, nu mai judeci pe nimeni. Samarineanul n-a judecat pe ceilalți. În recunoștință, nu te mai mânii pe nimeni, pentru că în recunoștință te vezi cel mai mare păcătos. În recunoștință te vezi pe tine, cine ai fost și ce ești. În recunoștință și mulțumire, cu stăruință, reușești să-L introduci pe Dumnezeu în sufletul tău. Rugăciunea celui care împlinește în viața sa această virtute este bine primită înaintea lui Dumnezeu, pentru că este o rugăciune a smereniei, a împlinirii, a comuniunii cu Părintele Ceresc. Așadar, în această rugăciune, găsim și închinarea, metaniile pe care le facem la sfintele slujbe. Ce a făcut leprosul din Evanghelia de astăzi? A venit și s-a aruncat la picioarele Domnului, a făcut metanie și I-a cerut milostivire. S-a atins de picioarele Sale, așa cum noi, de fiecare dată în rugăciunile noastre, vrem să ne apropiem de Dumnezeu, să-L atingem, ca El să veselească inimile noastre triste, tulburate de grijile și greutățile vieții. Și atunci când Domnul se atinge de noi, deodată dispare ceața, întunericul, dispare tot ceea ce este rău în viața noastră. Pe cel mulțumitor Domnul l-a fericit și l-a trimis să fie vestitor al poruncilor Sale. Acesta a arătat mai apoi cât de mult bine i-a făcut lui Domnul. Prin urmare, cel vindecat, dăruit cu un asemenea har, a lucrat neîncetat în numele lui Hristos, împărtășindu-se, nu numai de vindecare, ci și de recunoștință, mulțumire și putere. Așadar, din Sfânta Evanghelie de astăzi, fiecare dintre noi are de învățat foarte multe. Să luăm așadar aminte la felul cum trebuie să ne vindecăm ascultarea, cum trebuie să ne vindecăm simțul acesta al auzului, cum trebuie să-I răspundem Lui Dumnezeu și apoi cum trebuie să mulțumim pentru toate câte ne-a dat nouă, a conchis IPS Părinte Mitropolit Irineu. Mănăstirea Polovragi, pagini de istorie Existența istorică a Mănăstirii Polovragi este legată de venirea Cuviosului Nicodim de la Tismana pe aceste meleaguri. A existat la început sub forma unei mănăstiri din lemn, care în timpul domnitorului Matei Basarab a fost înlocuită cu una din zid, ctitorită de familia boierului Danciu Pârâianu. Despre existența primei bisericuțe de lemn vorbește chiar Paul de Alep în jurnalul său de călătorie. El descrie felul cum a fost ridicată biserica de zid a mănăstirii, care a înconjurat vechiul locaș din lemn, ca nu cumva monahii să fie privați prea mult timp de cele sfinte. El amintește, de asemenea, în însemnările sale cum schimnicii, retrași în peșterile de pe Cheile Oltețului, coborau duminica pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a primi Sfânta Împărtășanie în bisericuța mănăstirii. În decursul timpului, mănăstirea a îndeplinit un rol deosebit de important în îndrumarea duhovnicească a localnicilor. Exista un târg care se ținea de obicei între cele două praznice închinate Maicii Domnului (15 august - 8 septembrie), unde veneau oameni din toate părțile țării, și mai ales din Ardeal. Era un obicei ca la aceste adunări să se distribuie și să se comercializeze băuturile alcoolice. În acest sens, documentele menționează poziția pe care au avut-o stareții Mănăstirii Polovragi, care au ajuns să meargă până la domnul țării pentru a se interzice acest păcătos obicei. Iată o adevărată lecție prin care monahul nu stă închis în mănăstire, ci vine în lume pentru a condamna cu voce tare viciul și păcatul. Streașina mănăstirii a adăpostit în decursul timpului personalități de marcă din istoria țării. Astfel, domnitorul Matei Basarab a trecut pe aici înainte să dobândească tronul Țării Românești și a fost sprijinit de obștea monahală. Mai târziu, el a ținut minte acest lucru și a răsplătit cu multe daruri mănăstirea. Din ajutorul său, boierul ctitor Danciu Pârâianu, ruda sa, a putut să ridice biserica de zid. Din punct de vedere istoric, mănăstirea de pe Cheile Oltețului posedă unul dintre cele mai bogate fonduri documentare din țară, alături de Cozia și Tismana. Sfințire de capelă la Strehaia Sute de credincioși mehedințeni s-au împărtășit duminică, 18 ianuarie, de alese bucurii duhovnicești. În biserica Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din orașul Strehaia, ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, având alături un sobor de preoți și diaconi. Încă de la orele dimineții, sfântul locaș de închinare a devenit neîncăpător pentru mulțimea drept-slăvitorilor creștini care au ținut să ia parte atât la comuniunea euharistică, cât și la sfințirea capelei mortuare din curtea bisericii. Răspunsurile stranei au fost date de către Grupul psaltic Sfântul Gheorghe de la Catedrala Episcopală din Turnu Severin. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa s-a referit la pericopa evanghelică a celor 10 leproși, arătând că fiecare credincios este recunoscător lui Dumnezeu, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât și prin respectarea poruncilor divine. După Sfânta Liturghie s-a mers în procesiune în curtea bisericii, unde a fost sfințită capela mortuară. Aceasta a fost ridicată prin osteneala părintelui paroh Irinel Troacă și a părintelui slujitor Cristian Gîrniță, ajutați de comunitatea locală. Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care și-au adus contribuția la construirea acestui spațiu destinat săvârșirii slujbelor de înmormântare și parastaselor, arătând că Biserica Ortodoxă pune un accent deosebit pe cultul morților. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1185, Ultimul acces: 2026-07-27 23:35:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1