Religia și Justiția contradictorie a CCR (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Religia și Justiția contradictorie a CCR (Adevarul.ro)

[2015-01-27]
Proverbul „Câte bordeie, atâtea obiceiuri” pare să funcționeze și la CCR. Antinomia privind ora de religie este exemplul cel mai bun. În 2012, era constituțional ca cei ce nu vor religia să facă cerere. În 2014, e invers. Adică cei mai mulți să facă cerere pentru că nu vor s-o facă cei mai puțini. Așa ajung să cred că peste câțiva ani CCR va decide că Big Brother e constituțional.
Antinomiile din justiția lumească a CCR vor duce la bulversarea societății. Recenta decizie privind situația orei de religie în școli este exemplul cel mai bun. Pare că schimbarea firească a judecătorilor CCR de-a lungul timpului schimbă și principiile de judecată.
Miezul problemei este cererea pe care trebuie s-o facă cei ce nu doresc să participe la ora de religie, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, art. 18, alin. 2, teza întâi. „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.” Restul articolului rămâne constituțional, o spun pentru cei ce cred greșit că și restul articolul a fost declarat neconstituțional.
În 2012, prin Decizia 306/2012, CCR decidea că această cerere este constituțională, fiind logic să faci cerere dacă nu vrei. În 2014 e invers, devine logic să facă cerere cei ce vor ora de religie. Adică cei mai mulți. Ce s-a schimbat? Principiile după care s-a judecat. Și judecătorii.
Din 2012 până în 2014 componența Curții s-a schimbat parțial. Au plecat Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu și au venit Valer Dorneanu, Toni Greblă, Daniel Marius-Morar, Mona-Maria Pivniceru, Afrodita Laura Tutunaru. Cei rămași pe loc sunt: Augustin Zegrean (președinte), Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader.
Probabil așa se explică și de ce, între timp, CCR și-a schimbat optica. În 2012, cererea asigura libertatea conștiinței. În 2014 e invers, o afectează. Cum așa?
Explicația este una tipic avocățească și o găsiți în Decizia nr. 669/2014 a CCR. Punctul cheie este paragraful nr. 19, care prezintă principiul de judecată care răstoarnă toată argumentația. Îl redau în întregime, pentru a nu scăpa detalii semnificative.
„Curtea constată că Legea fundamentală garantează părinților dreptul la îngrijirea și educarea copiilor lor și cuprinde dreptul la educarea religioasă. De aceea, este primordial dreptul acestora de a transmite copiilor convingerile proprii legate de probleme religioase.
De asemenea, părinții au dreptul de a-și ține departe copiii de convingeri religioase. Însă acest drept de educare nu aparține exclusiv părinților, statul, căruia i s-a încredințat controlul asupra întregului sistem școlar, asumându-și în mod autonom și concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinților.
Rezultă că, pe de o parte, există o obligație negativă a statului de nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau credință religioasă, iar, pe de altă parte, există și obligația pozitivă potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării învățăturilor unui anumit cult sau credință religioasă, să creeze cadrul legislativ și instituțional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art.29 și art.32 din Constituție.
Însă, în niciun caz o persoană nu poate fi pusă ab initio în situația de a-și apăra sau proteja libertatea conștiinței, pentru că o asemenea abordare ar contraveni obligației negative a statului, care, în virtutea acestei obligații, nu poate impune studierea religiei.
Așa fiind, numai după exprimarea dorinței elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, de a-și însuși prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligația pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar menționat.
În adoptarea reglementărilor sale în domeniul învățământului, legiuitorul trebuie să țină seama de faptul că art.29 alin.(6) din Constituție garantează dreptul la învățământul religios și nu obligația de a frecventa cursuri de religie. Sub acest aspect manifestarea liberă a opțiunilor implică în mod necesar inițiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei Religie, iar nu consimțirea tacită sau refuzul expres.
Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituționale referitoare la libertatea conștiinței și a religiei aplicabile în domeniul învățământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză persoana este prezumată ca manifestând deja opțiunea de a studia, fiind nevoită să acționeze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu.
Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opțiuni, ceea ce de plano, contravine libertății conștiinței consacrată de Constituție.
Prin urmare, dacă ar fi să respectăm Justiția, am spune că avem o antinomie perfectă. Și în 2012, dar și în 2014, CCR are dreptate. Nu o poți contrazice, că nu te poți pune cu Justiția.
În fapt însă, CCR se contrazice pe ea însăși. N-ar fi însă singurul caz când pe aceeași speță, Justiția dă două verdicte opuse. D-aia există organisme ierarhice superioare. Dar pe CCR cine o verifică? Justiția divină?
Aștept cu interes reformularea paragrafului declarat neconstituțional din Legea educației naționale nr. 1/2011. Este un test de maturitate al societății noastre să vedem câți vor face cerere pentru a studia religia. Deși, apare și aici un paradox. Cum să faci cerere, în cunoștință de cauză, pentru ceva ce încă n-ai studiat?
E la fel de ipotetic ca și ipoteza evoluționistă de la Biologie, conform căreia omul ar proveni din maimuță. Să nu uităm că Darwin a avansat o teorie, nu o demonstrație a evoluției speciilor. Ca urmare, de ce aș studia obligatoriu evoluționismul și facultativ creaționismul? Nu cumva e neconstituțional?
Constituția spune c㠄Nimeni nu este mai presus de lege.” Oare nici cel ce o alcătuiește?
De aceea, cred că Legile Big-Brother, solicitate de SRI și SUA vor fi adoptate până la urmă. Nici America n-a fost scutită de încălcarea Constituției, prin existența serviciilor de monitorizare și supraveghere. Așa s-a ajuns să fie premiați „avertizori de intergritate”, ca Eduard Snowden și William Binney, fost director tehnic al NSA-ului american.
În fond, logica „băieților deștepți” e simplă: dacă un lucru este ilegal, îl facem să fie legal. Iar pe vremea asta noi ne găsim să modificăm Constituția.
Mai aveți încredere în Legile lumești? În Justiție? Dar în Jurisprudență?
Sunt convins că, până la urmă, datorită interesului „superior”, Statul va învinge cetățeanul.
Curat constituțional, coane Fănică!
Autor: Eugen Tanasescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1102, Ultimul acces: 2026-07-29 02:55:33