Sufletul Vioricăi Lascu a trecut la Domnul "ca un fericit apus de soare" - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sufletul Vioricăi Lascu a trecut la Domnul "ca un fericit apus de soare"

[2015-01-28]
Marți, 27 ianuarie 2015, la 95 de ani de viață, a trecut la cele cerești Viorica Lascu, fiica savantului pr. prof. Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca. Distinsă profesoară universitară în domeniul filologic, păstrătoare a moștenirii spirituale a Școlilor Blajului, a fost o bună credincioasă greco-catolică, devotată prin întreaga sa viață Bisericii lui Hristos și Urmașului Sf. Petru, Papa Romei. A cunoscut și înfruntat, împreună cu familia ei, asprimea perioadei de clandestinitate a Bisericii, a propovăduit cu neobosit entuziasm credința catolică, a activat fervent în Asociațiile Bisericii Greco-Catolice, ASTRU și AGRU, pe care le-a susținut și încurajat neîncetat, până în ultimele luni ale vieții.
Corpul neînsuflețit al Vioricăi Lascu va fi depus în după-amiaza de joi, 29 ianuarie 2015, la ora 18.00, în biserica "Sfânta Familie" a parohiei greco-catolice Zorilor 1 (Str. Gheorghe Dima nr. 45) unde toți cei care au cunoscut-o și iubit-o pot veni să-și ia un ultim bun-rămas și să se roage pentru sufletul ei. Aici, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, va celebra, începând cu ora 18.00, Sfânta Liturghie pentru sufletul dnei Lascu, celebrare ce va fi urmată de un priveghi de rugăciune. Ceremonia de înmormântare va fi oficiată vineri, 30 ianuarie, de la ora 13.00, în Cetatea Blajului, "Mica Romă", pe care Lascu a iubit-o atât de mult.
În cartea sa, cuprinzând o colecție articole publicate de-a lungul timpului în țară și în străinătate, reunite sub titlul "Semnele timpului", Viorica Lascu, în nota optimistă care a caracterizat-o, recomanda tinerilor: "Păstrați-vă tinerețea sufletului și a trupului, fiți curați, tineri. Veți câștiga în valoare, dezvoltând toate calitățile înnăscute, devenind oameni integrali. Rezolvarea presupusei incompatibilități bătrân-tânăr, ne-o propune Sfântul Părinte (nn. Papa Ioan Paul al II-lea) în cadrul Jubileului 2000. Tinerețea nu este, spune Papa, o perioadă cronologică din viața omului, ci un mod de trăire și o misiune. Și exemplul practic ni-l dă Papa însuși!"
Tot din volumul "Semnele Timpului citite de Viorica Lascu", redăm o rugăciune culeasă de autoare dintr-un sat din Alpii Italiei, "Rugăciune pentru a îmbătrâni senin" (pag. 101) și care reflectă felul în care și-a petrecut ultimii ani de viață. Cu adevărat, Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea făcută în anul 2001: "Fă, Doamne, să mai fiu de folos lumii, contribuind cu optimismul și cu rugăciunea la bucuria și curajul celor care acum poartă ei răspunderile. Fă-mă să trăiesc într-un contact umil și senin cu lumea care se schimbă, fără regrete pentru trecut, oferind suferințele mele omenești ca un dar de compensație socială. Fă ca ieșirea mea din activitate să fie simplă și naturală ca un fericit apus de soare."
Trecerea la Domnul i-a fost "un fericit apus de soare" dar care a lăsat lumea mai săracă prin plecarea ei dintre noi și totodată mai plină de lumină prin exemplul de viață pe care ni l-a oferit. Fie-i trecerea senină și veșnicia de lumina Domnului plină, să se bucure acum cu drepții și sfinții contemplând Fața lui Hristos! Odihna cea veșnică dă-i-o ei, Doamne și lumina cea fără de sfârșit să îi strălucească ei. Să se odihnească în pace. (din comunicatul publicat de Eparhia de Cluj-Gherla)
(Sursa: vedeți aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1145, Ultimul acces: 2026-07-28 15:03:19