Manifestări dedicate Sfinților Trei Ierarhi, la Sibiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Manifestări dedicate Sfinților Trei Ierarhi, la Sibiu

[2015-01-29]
La Facultatea de Teologie Ortodox㠄Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu au loc mâine, 30 ianuarie, mai multe manifestări duhovnicești și academice închinate Sfinților Trei Ierarhi, sărbătoarea instituțiilor de învățământ teologic. În aceeași zi, la Biblioteca „ASTRA“ are loc o Masă rotundă intitulat㠄Motivația: Credința - Importanța credinței în recuperarea omului aflat în stare de criză“.
Sărbătoarea instituției de învățământ teologic de la Sibiu va începe cu Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala mitropolitană, în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului și locțiitor de Episcop al Covasnei și Harghitei, a cadrelor didactice, a reprezentanților Universității „Lucian Blaga“ și a studenților.
După slujba religioasă, invitații sunt așteptați în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu“, unde decanul facultății sibiene va adresa un cuvânt de bun-venit și va sublinia importanța Sfinților Trei Ierarhi pentru teologia de astăzi.
„După cuvântul de deschidere vom avea o comunicare științifică pe tema actualității teologiei Sfinților Trei Ierarhi în zilele noastre. Comunicarea va fi susținută de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., în prezența IPS Mitropolit Laurențiu, a reprezentanților universității noastre, a cadrelor didactice și a studenților. Sărbătoarea facultății noastre se va încheia cu o agapă frățească la cantina instituției“, ne-a spus decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.
Motivația credinței
În aceeași zi, de la orele 16.00, va avea loc la Biblioteca Județean㠄ASTRA“, corpul B, în Sala de Consiliu, o Masă rotundă organizată de universitatea sibiană în parteneriat cu Centrul Arhidiecezan de Diagnoză și Cercetare catehumenală, Omiletică și în Pedagogia și Metodologia Religiei (CADCO) „Mitropolit Andrei Șaguna“ din Sibiu, Biblioteca Județean㠄ASTRA“ din Sibiu, Societatea Academică de Antropologie și Asociația „Crucea Albastr㓠din România.
Masa rotundă va aduna specialiști din diferite domenii care vor dezbate subiectul din perspectivă interdisciplinară, moderatorul discuțiilor fiind pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
„În încercarea de a dezvolta o altă relație cu societatea academică și culturală a Sibiului, în cadrul Zilelor Sfinților Trei Ierarhi, organizate la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Sfântul Andrei Șaguna», cu acordul Consiliului profesoral și în colaborare cu Arhiepiscopia Sibiului, propunem societății o masă rotundă la care invitați sunt o serie de prieteni de-ai noștri care lucrează în domeniul psihologiei, psihiatriei, psiho-pedagogiei, preoți, profesori de Religie și de alte materii, jurnaliști, un coleg de la Facultatea de Teatru. Încercăm să înființăm un grup de lucru pentru a putea dovedi celor din jurul nostru că virtutea credinței este una dintre cele mai mari șanse ale lumii moderne de a-și restaura motivația de viață. Este în primul rând o întâlnire de lucru, la care sunt invitați toți cei interesați și dorim a edita peste două luni un material de sprijin, un suport pentru pastorația preoților în parohii și pentru medicii de familie, în dorința de a ne pune la dispoziția celorlalți, în calitate de specialiști“ ne-a spus pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.
De asemenea, pr. Constantin Necula a adăugat c㠄este bine ca societatea civilă să nu uite că preoții și colegii lor apropiați în munca aceasta cu oamenii sunt în primul rând profesioniști pregătiți să se pună la dispoziția oamenilor. Am propus această masă rotundă cu prilejul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi și pentru a dovedi că putem să reactualizăm viața și învățătura de credință a marilor teologi și în astfel de teme care nu erau absente în vremea lor“.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1113, Ultimul acces: 2026-09-21 10:11:15