Conferinţă dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, la Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferinţă dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, la Timişoara

[2015-01-29]
Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan au fost cinstiţi joia aceasta la Centrul eparhial din Timişoara. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a susţinut o conferinţă dedicată acestora, informează TRINITAS TV.
„Suntem parteneri al desăvârşitei iubiri a lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este o simplă lucrare a omului sau specifică doar monahilor, practică ocazional, ci ea este o lucrare neîncetate şi fiinţială a vieţii omului. Omul nu se roagă doar cu limba sau cu buzele, ci se roagă cu întreaga sa fiinţă”, a spus ÎPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
La conferinţă au participat elevi şi studenţi, reprezentanţi ai mediului academic timişorean şi ostenitori de la Catedrala Mitropolitană şi de la Centrul eparhial.
După conferinţă, cei prezenţi au participat la Slujba Vecerniei de la Catedrala mitropolitană, locaş de cult ocrotit de Sfinţii Trei Ierarhi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1055, Ultimul acces: 2026-09-22 05:00:37