Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Clujului[2015-02-03]Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei s-au desfășurat lucrările Adunării eparhiale, în care a fost analizată întreaga activitate a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2014, sub aspect administrativ, economic, cultural și misionar-social. Ședința Adunării a fost precedată de slujba de Te-Deum oficiată în paraclisul Seminarului Teologic, după cum aflăm de la Biroul de presa al Arhiepiscopiei.Bilanțul activităților Arhiepiscopiei Clujului, structurate pe principalele coordonate se prezintă astfel: Misiunea în rândul tinerilor: În fața problemelor pe care le întâmpină familia și tineretul astăzi, preoților din Arhiepiscopia Clujului li se cere o implicare mai mare în educatia morală și în catehizare. De aceea, de anul trecut, în toate protopopiatele Arhiepiscopiei funcționează Asociația Tinerilor Ortodocși, care are un puternic caracter misionar. Ea își propune să cultive repespectul pentru valorile creștin-ortodoxe în rândul tinerilor și să inițieze programe și proiecte care să conducă la implicarea activă a copiilor, adolescenților și tinerilor în viața comunităților parohiale. Anul trecut au fost organizate 13 tabere pentru copii și tineri, cu peste 800 de participanți, a fost inaugurat programul Sfânta Liturghie și școala duminicală pentru copii în biserica Schimbarea la Față din Cluj-Napoca, a fost inițiată clasa pregătitoare Sfântul Stelian din Bistrița. În cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca funcționează, pe lângă ciclul liceal, 8 clase de ciclu primar și 2 clase de ciclu gimnazial, gândite ca o alternativă educațională și formativă adresată copiilor și adolescenților. Tot în Cluj-Napoca functioneaza scoala gimnazială Christiana A doua șansă, care se adresează persoanelor care au abandonat școală. Pentru 50 de copii preșcolari, Grădinița ortodoxă Sfântul Stelian din Cluj-Napoca asigura pregătirea intelectuală și spirituală, în cele mai bune condiții. Au fost continuate lucrările la Centrul de tineret din Sângeorz Băi, care va fi inaugurat în acest an, iar în sprijinul tinerilor studioși, dar fără posibilități financiare Fundația Mitropolitul Bartolomeu a oferit 35 de burse elevilor de liceu, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, in valoare totala de 79.500 de lei, la care se adauga și bursele în valoare de 80.000 de lei, acordate de Arhiepiscopie. Misiunea în societate: Arhiepiscopia Clujului, prin sectorul Misionar-social, condus de Episcopul Vicar Vasile Someșanul are în derulare 30 de proiecte și programe sociale, de care au beneficiat anul trecut peste 11.000 de persoane. Anul trecut au fost inaugurate următoarele proiecte sociale: Căminul de bătrâni Sf. Ioachim și Ana de la Cușma (jud. Bistrița-Năsăud), care are o capacitate de 40 de locuri, Cantina socială din Bistrița, care oferă hrană zilnic pentru 120 de persoane, Centrul de zi pentru vârstnici Bistrița, cu 25 de beneficiari Proiectul socio-educativ Sf. Cuv. Parascheva din Suceagu, destinat recuperării a 25 de copii din clasele I-IV, aflați în risc de abandon școlar. La acestea se adaugă Proiectul de economie socială O șansă, o reușită în viitor pentru persoane vulnerabile, pe care Arhiepiscopia Clujului îl va implementa printr-un program cu finanțare europeană. Proiectul își propune să înființeze două structuri de economie socială (o tipografie și o brutărie), care vor crea 11 locuri de muncă pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. În 2014 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totala de 506.807 lei: din Fondul Filantropia, suma 107.236 lei (în special persoanelor cu nevoi medicale); din proiectul Cutia Milei pentru săraci suma de 202.367 lei și suma de 197.204 lei, rezultata din colecte pentru creștinii ortodocși din Siria. La acestea se adaugă și sumele din Fondul Central Misionar și Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 286.000 de lei, din care au fost ajutați preoții lipsiți de posibilități materiale. În anul 2014, în Arhiepiscopia Clujului erau în construcție sau reparații 64 de biserici și edificii bisericești, în diferite stadii - de la fundație până la pictură, și au fost sfintite sau resfințite 13 biserici. Proiectele pentru anul 2015: Printre proiectele din acest an ale Arhiepiscopiei se numără: finalizarea lucrărilor la primul cămin din cadrul Campusului Teologic Nicolae Ivan, continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrală, demararea lucrărilor la Centrul Misionar Social Sfântul Apostol Andrei din Cluj-Napoca, inaugurarea Centrului de Tineret Pr. Prof. Ioan Bunea de la Sângeorz Băi, dar și inaugurarea Tipografiei Renașterea și a brutăriei Arthos din Popești. Evenimentul cel mai important al anului 2015 va fi organizarea la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie 2015 a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Europa, la care vor participa peste 5000 de tineri din toate țările ortodoxe. Dialogul dintre cler și mireni în Biserica Ortodoxă Conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, economice, culturale, social-caritative și misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanți ai clerului și credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, aleși pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30. Implicarea mirenilor în actul de organizare a vieții bisericești reprezintă o componentă esențială a Ortodoxiei românești, care pune accent pe conlucrarea celor două dimensiuni ale Bisericii: poporul și clerul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1082, Ultimul acces: 2026-07-28 15:03:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1