Simpozion național de teologie în Episcopia Severinului și Strehaiei[2015-02-08]Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova va desfășura la sediul Episcopiei Severinului și Strehaiei, în perioada 10-11 februarie 2015, simpozionul național Slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor în viața de mănăstire și parohie, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.Manifestarea este prilejuită de ,,Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii,potrivit hotărârii Sfântului Sinod al B.O.R. După cum ne-a mărturisit Pr. Iulian Nedelcu, consilierul sectorului Cultural al Episcopiei Severinului, deschiderea oficială a simpozionului va avea loc marți, 10 februarie, în sala Mitropolit Nestor Vornicescu de la Centrul eparhial, începând cu orele 10.00. Vor participa ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și profesori de teologie din cadrul centrelor universitare din țară. Părintele consilier Iulian Nedelcu a dezvăluit și finalitatea manifestării științifice: Scopul acestui simpozion este de a evidenția rolul slujirii pastorale, care nu este altul decât acela pentru care Iisus Hristos a întemeiat pe pământ harica Lui Împărăție, adică Biserica. Drept obiect al slujirii pastorale îl constituie aceleași mijloace, care s-au dăruit Bisericii, pentru împlinirea scopului ei, adică învățarea, sfințita slujire și cârmuirea sau călăuzirea spirituală a păstoriților. Totodată se are în vedere rolul pe care l-a avut Sfântul Ioan Gură de Aur ca personalitate cultural-religioasă reprezentativă pentru Ortodoxie, deoarece prin viața și activitatea sa, s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credințe, un învățător al pocăinței, un luminător al familiei creștine și al vieții monahale și un promotor al filantropiei creștine. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1000, Ultimul acces: 2026-07-25 14:13:47
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1